Ministrul de externe maghiar acuză Croația și Ucraina: Ucrainenii îşi pot permite orice faţă de statele membre ale UE

Croaţia nu este o ţară de tranzit fiabilă pentru transportul petrolului – a scris vineri ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó, pe pagina sa de socializare.

În postarea sa, ministrul a reamintit că, în urmă cu o săptămână şi jumătate, Ungaria şi Slovacia s-au adresat Comisiei Europene din cauza blocării de către Ucraina a unei părţi din livrările de petrol necesare pentru a asigura securitatea aprovizionării celor două ţări.

„Ieri, vicepreşedintele Comisiei, letonul Valdis Dombrovskis ne-a trimis o scrisoare, colegului meu slovac şi mie. În aceasta el a scris că Ucraina nu ameninţă aprovizionarea nici a Ungariei, nici a Slovaciei, în plus, există o altă conductă prin Croaţia, să o folosim pe aceea” – a scris Péter Szijjártó, adăugând cuvântul „scandal!”

Scrisoarea vicepreşedintelui dovedeşte încă o dată că ucrainenii îşi pot permite orice faţă de statele membre ale UE, mai ales dacă acestea sunt susţinătorii păcii şi nu furnizează arme – a comentat ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior.

Péter Szijjártó a scris despre croaţi: „este o coincidenţă evidentă faptul că premierul croat a scris alaltăieri o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene în care face reclamă oleoductului care trece prin Croaţia”. 

El a declarat: în afară de faptul că cele două scrisori confirmă faptul că este vorba de o acţiune concertată din partea Bruxelles-ului, mai există o problemă majoră cu opţiunea croată.

„Croaţia pur şi simplu nu este o ţară de tranzit fiabilă. Nu este fiabilă pentru că, de la izbucnirea războiului, a crescut preţul de tranzit pentru petrol de cinci ori faţă de preţurile medii pe piaţă. Nu este fiabilă pentru că a făcut imposibilă contractarea de către Mol a unei capacităţi de aprovizionare pe termen lung. Nu este fiabilă deoarece nu a realizat investiţiile necesare pentru a creşte capacitatea oleoductului, iar datele pe care le dau privind capacitatea maximă nu au fost niciodată dovedite” – a scris Péter Szijjártó. 

El a adăugat că oprirea aprovizionării cu petrol dinspre est ar lăsa Ungaria şi Slovacia la discreţia unei ţări de tranzit nedemne de încredere.

Hot this week

Topics

Mai mult

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    USR îi declară război lui Nicușor după numirile din Justiție

    USR a transmis într-un comunicat de presă că numirile...

    Premierul spaniol cere suspendarea acordului de asociere UE-Israel

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut astăzi Uniunii Europene...

    UE, lider în importurile de produse pescărești rusești

    Uniunea Europeană rămâne unul dintre principalii importatori de produse...

    Casa Albă: Trump va discuta cu Rutte retragerea SUA din NATO

    Președintele Donald Trump se va întâlni miercuri, 8 aprilie,...

    Articole relationate

    Categorii populare