Ministrul de externe chinez la Budapesta

Ministrul chinez de externe Wang Yi soseşte astăzi, în vizită oficială, la Budapesta – a informat, miercuri, ministrul ungar al afacerilor externe şi al comerţului exterior agenţia maghiară de presă MTI.

În comunicatul publicat de minister, Péter Szijjártó l-a numit pe Wang Yi prietenul său, menţionând că va fi a 24-a întâlnire personală dintre cei doi în ultimii 11 ani şi jumătate; respectiv prima vizită a ministrului chinez de externe în Europa în acest an. El a adăugat că Ungaria este, deci, prima ţară europeană pe care Wang Yi o va vizita în 2026, fapt ce demonstrează clar importanţa pe care China o acordă cooperării dintre cele două ţări.

Cu ocazia ultimei vizite a preşedintelui chinez, Ungaria şi China au semnat un acord de parteneriat strategic cuprinzător, care acoperă toate domeniile. Din acest acord Ungaria, economia maghiară şi familiile maghiare au avut beneficii semnificative – arată şeful diplomaţiei ungare.

El a relevat că, în cadrul discuţiilor pe care le va purta cu ministrul chinez, vor fi trecute în revistă rezultatele acestui parteneriat strategic cuprinzător referitor la toate sectoarele economice. În opinia lui Péter Szijjártó, statisticile arată că întreprinderile chineze au efectuat cele mai multe investiţii în Ungaria în 2025, iar Ungaria a fost şi în anul trecut destinaţia europeană numărul unu a investiţiilor chineze.

Ministrul ungar a accentuat că firmele chineze aduc tehnologie ultramodernă în Ungaria, garantează un trai sigur pentru angajaţii lor şi creează cele mai moderne locuri de muncă; prin urmare, dezvoltarea în continuare a cooperării economico-comerciale maghiaro-chineze este în interesul Ungariei.

În timp ce lumea se poticneşte de crize succesive, cooperarea economică maghiaro-chineză contribuie la eforturile guvernului de consolidare a economiei ungare – a adăugat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski se răzbună pe fosta sa purtătoare de cuvânt

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a impus astăzi sancțiuni fostei...

    Ultimele luni ale Regatului Unit

    Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord urmează...

    Un diplomat american pedofil scos in secret din UK

    Autoritățile americane l-au scos în secret pe un diplomat...

    Trump ii cere lui Zelenski să nu mai atace rafinăriile rusești

    Autoritățile americane au cerut Kievului să nu atace instalațiile...

    Simion de Fritz: Fost vicepreședinte AUR s-a dus la USR și a devenit șef de organizație

    Fostul vicepreședinte AUR Caras Severin Silvius Cornean s-a înscris...

    Articole relationate

    Categorii populare