Ministrul Dandana bagă în ROMGAZ pe fosta cumnată a lui Robert Negoiță și pe un personaj care a împrumutat PSD

Cezar Batog și Cristina Elena Arghir, fosta cumnată a primarului Sectorului 3 al Capitalei Robert Negoiță, șefă a CA-ului unei societăți controlate de Consiliul Local al Sectorului, sunt cei doi candidați noi propuși de Ministerul Energiei pentru pozițiile de membru în Consiliul de Administrație al companiei de stat Romgaz, în prezent cel mai mare producător de gaze naturale din România, transmite Profit.ro.

Batog a coordonat campania “Nu da șpagă”, realizată împreună cu Direcția Generală Anticorupție din MAI și finanțată din granturi norvegiene.Potrivit datelor publice oficiale, Batog a acordat în septembrie 2020 un împrumut în valoare de 445.000 lei Partidului Social Democrat, cu termen de restituire în martie 2021.

Cristina Elena Arghir, care a absolvit tot ASE (Comunicare Economică în Afaceri), este din 2017 președintă a Consiliului de Administrație al companiei Internet și Tehnologie S3 SRL a Consiliului Local al Sectorului 3 al Capitalei. Anterior a lucrat ca specialist în marketing la Ring Media Grup SRL și s-a ocupat de conturi majore la Vodafone.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski acuză că Rusia este „ajutată” în atacurile sale de restricțiile sistemului Starshield

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susținut astăzi că Rusia...

    Adrian Năstase: Se rescriu zonele de influență. Pe cine se bazează România?

    Este evident că se rescriu zonele de influență. Trăim...

    7 miliardari legați de Nvidia au pierdut o treime din avere din afacerea Amanta. 3 nu mai sunt miliardari

    Șapte miliardari legați de Nvidia și-au pierdut împreună aproximativ...

    Multe din bazinele de înot construite prin CNI s-au închis

    Președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM),...

    Articole relationate

    Categorii populare