Ministrul Culturii a acoperit balamucul sexual de la Teatrul de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa

Mai mulţi balerini de la Teatrul de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa ameninţă că vor da în judecată conducerea instituţiei din cauza abuzurile fizice, psihice şi a hărţuielilor sexuale la care au fost supuşi, transmite news.ro.

Una dintre balerine acuză că a fost agresată în sala de balet, că i s-au făcut avansuri de către coregraful Horaţiu Cherecheş, că alte colege ar fi fost lovite cu pumnul în cap de acesta, precizând că l-a informat pe ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, despre toată situaţia existentă în teatru, dar nu a fost luată nicio măsură. O altă balerină susţine că a fost jignită de către Horaţiu Cherecheş pentru că ar fi refuzat avansurile acestuia. În replică, managerul teatrului constănţean, Daniela Vlădescu, a afirmat că acuzaţiile aduse nu sunt reale şi că intenţionează să îi dea în judecată pe balerinii care au calomniat-o pe ea, dar şi instituţia de cultură.

Petronela Serea, solistă la compania de balet, a declarat că în cadrul instituţiei, de ani de zile, sunt persoane care hărţuiesc şi umilesc angajaţii, iar managerul Daniela Vlădescu nu a răspuns la plângerile prin care era informată despre această situaţie.  “Într-o instituţie culturală nu au ce să caute persoane care agresează, hărţuiesc, umilesc, ameninţă angajaţii. De ani de zile aceste lucruri se întâmplă cu buna ştiinţă a doamnei Daniela Vlădescu, plângeri cu număr de înregistrare la care nici măcar o dată nu a făcut o comisie de disciplină, nu a răspuns la aceste plângeri”, a povestit Petronela Serea.Ea a afirmat că a fost hărţuită şi agresată chiar în sala de balet de către coregraful Horaţiu Cherecheş. “Am fost hărţuită, agresată, fizic, verbal în sala de balet, în momentul în care am depus din nou plângere, că mă cheamă la dumnealui acasă (n.r. Horaţiu Cherecheş), iar eu îi refuzam avansurile. După câteva zile îmi spune să ies afară din sala lui de balet că nu mă mai suportă. Mă ia de mână, mă îmbrânceşte de piept şi mă ia de trening ameninţându-mă că mă dă afară. Comportamentul acesta nu se poate tolera la nesfârşit. Au fost fete din Japonia care au fost lovite în cap cu pumnul în sala de balet. Doamna Daniela Vlădescu ştie acest lucru de câţiva ani, nu a luat nicio atitudine”, a  afirmat Petronela Serea. Ea a mai declarat că anul trecut a mers la ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, cu toate plângerile şi reclamaţiile despre situaţiile din teatru şi, deşi i s-a promis că va fi trimis Corpul de Control, acest lucru nu s-a întâmplat. “Anul trecut am luat un dosar plin cu plângeri, cu reclamaţii, cu poze, cu tot ce se întâmplă la noi şi am fost la domnul ministru în audienţă. M-am programat, am spus ce se întâmplă. Anul trecut mi s-a promis că o să vină Corpul de Control,  nu a venit nimeni, dar după câteva zile domnul ministru a venit şi a premiat teatrul. În compania de balet a fost o activitate îngrozitoare”, a transmis Petronela Serea.Întrebată dacă intenţionează să mai meargă la ministrul Culturii împreună cu alţi colegi, balerina a răspuns: “Având în vedere că fratele lui Horaţiu Cherecheş este acolo angajat, nu cred că o să se întâmple nimic, o să se acopere ca de fiecare dată totul. Atâţi câţi suntem şi avem curaj să spunem ce se întâmplă acolo. Suntem ameninţaţi să nu mai vorbim”. Petronela Serea a mai precizat că din cauza acestor situaţii mulţi balerini foarte buni au renunţat şi au plecat din companie. “Mulţi dansatori profesionişti excepţionali şi-au dat demisia şi au plecat. Majoritatea erau  copii de 18, 19, 20, 21 de ani. Au plecat plângând din această companie, spunând ce au păţit. Iar lucrul ăsta nu se mai poate tolera. Sunt copii şi sunt străini, ne duc vorba în lume şi spun ce au păţit aici. Cei mai mulţi nu vorbesc pentru că le este frică, sunt din alte ţări, sunt singuri aici, ce atitudine să ia, doar să plece din companie”, a mai povestit Petronela Serea. 

Într-o situaţie asemănătoare se află şi balerina Ana Van Hallen, venită de trei ani în România şi care a studiat în Franţa şi Elveţia. Ea a povestit în cadrul conferinţei de presă că a fost jignită de către Horaţiu Cherecheş pentru că i-a refuzat avansurile. “Am terminat şcoala în Franţa şi Elveţia, am venit la Constanţa şi Horaţiu Cherecheş m-a făcut vacă în faţa companiei pentru că am refuzat avansurile lui. A rămas o adevărată traumă în mine. Eu am o întrebare, credeţi că e normal? Mi-a fost foarte greu să depăşesc momentul ăsta şi trebuie să mă refac pe fond psihic. Nu am îndrăznit să zic nimic, fiind tânără şi fiind primul meu contract nu am ştiut ce să fac şi m-am închis în mine şi am păstrat lucrurile astea pentru mine. La început nu am îndrăznit să zic nimic, după câteva luni am început să mă deschid foarte greu, am văzut că nu am fost singura în această situaţie, dar mai departe nu am făcut nimic”, a povestit Ana Van Hallen. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia mută in Madagascar pe unde trece o treime din petrolul brut mondial

    Rusia stabilește legături mai strânse cu noile autorități din...

    Putin către Armenia: Intrarea in UE vă va costa 14% din PIB doar din prețurile la energie

    Președintele rus Vladimir Putin i-a spus astăzi premierului armean...

    Wall Street nu crede in inteligența artificială

    Investitorii profesioniști de pe Wall Street au preluat un...

    Scandal intre americani și francezi in Consiliul de Securitate al ONU

    SUA au părăsit luni o reuniune a Consiliului de...

    S-a oprit un reactor al centralei de la Cernavodă din cauza lipsei de apă. Posibil să fie oprit și al doilea

    Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă,...

    Banca Central Europeană: China a limitat creșterea prețurilor globale la energie

    Rezervele mari de țiței ale Chinei, electrificarea accelerată a...

    Trump vrea 6G pentru a limita influența Chinei

    Administrația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, va lansa astăzi...

    Ambasadorul rus după convocarea la MAE: Un truc de propagandă

    Ambasadorul rus la București, Vladimir Lipaev, a declarat astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare