Ministrul croat al Apărării a demisionat după ce un avion militar s-a prăbușit și au murit 2 militari

Ministrul croat al apărării, Damir Krsticevic, a demisionat joi după ce doi militari şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion într-un zbor de antrenament, notează AFP.

„Este o pierdere mare pentru armata croată”, a declarat presei ministrul apărării. „Demisionez”, a adăugat el.

„Important este ca totul să facă obiectul unei anchete”, a mai spus Damir Krsticevic, de asemenea unul dintre vicepremieri.

În accident au fost ucişi cei doi ocupanţi ai aparatului de fabricaţie cehă, de tip Zlin, care s-a prăbuşit în jurul orelor 16.00 (14.00 GMT) în vecinătatea localităţii Donje Biljane, în apropiere de litoralul Mării Adriatice şi de oraşul Zadar.

„Era un zbor de antrenament obişnuit”, a informat Ministerul Apărării într-un comunicat, fără să ofere detalii despre cauzele accidentului.

Ministrul demisionar urmează să aibă o întâlnire vineri cu şeful guvernului, Andrej Plenkovic, după ce joi au discutat la telefon, a precizat guvernul de la Zagreb.

Este al doilea accident mortal pentru aviaţia militară croată în 2020.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Articole relationate

    Categorii populare