Ministrul bulgar al Finanțelor: Dacă Europa nu intervine pentru a rezolva problemele legate de aprovizionare şi de preţul alimentelor, cerealele vor merge către China, în timp ce Europa va avea alimente scumpe şi o criză a refugiaţilor

Mediul de afaceri va rămâne inflaţionist, războiul „va fi cu noi” cel puţin trei până la cinci ani, iar oamenii vor învăţa să trăiască în aceste condiţii; ceea ce este important în acest moment este să contracarăm atacurile politice şi economice contra Europei, a declarat marţi ministrul de Finanţe, Assen Vassilev, la a 13-a ediţie a evenimentului „Money Talks” de la Sofia, transmite BTA.

„Eşecul în a acţiona rapid va duce la probleme serioase legate de creşterea semnificativă a preţului resurselor energetice şi al alimentelor”, a declarat Vassilev.

El a spus, de asemenea, că Bulgaria ar putea profita şi de criza cerealelor. Recolta ţării în 2021 a fost de şapte milioane de tone, din care cinci milioane de tone au fost pentru export.

El a avertizat că dacă Europa nu intervine pentru a rezolva problemele legate de aprovizionare şi de preţul alimentelor, cerealele vor merge către China, în timp ce Europa va avea alimente scumpe şi o criză a refugiaţilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Editorialistul Euractiv susține că Zelenski vrea să păcălească cu bani Occidentul

    Editorialistul Euractiv Thomas Moller-Nielsen a pus la îndoială afirmațiile...

    Macron ar mai vrea mandate prezidențiale

    Președintele francez Emmanuel Macron a evocat posibilitatea revenirii la...

    Minorii reprezintă jumătate dintre suspecții în atacurile asupra comunității LGBT in Belgia

    Aproape jumătate dintre suspecții de infracțiuni motivate de ură...

    Vučić după discuția telefonică cu Putin: Vom avea un preț mic la gaze

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a discutat sâmbătă telefonic cu...

    „Trucurile” lui Xi in America

    În timpul vizitei sale în Statele Unite și al...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Un sictir imens

    de Adriana Stoicescu, judecător Coana Zoițica și justiția Pe mine personal...

    Problema locuințelor, tema electorală fierbinte a Europei: Cum a rezolvat Viena

    În multe mari aglomerări urbane europene, lipsa locuințelor accesibile...

    Articole relationate

    Categorii populare