Ministrul apărării și șeful forțelor armate olandeze au demisionat: Departamentul american al Apărării implicat în scandal

Ministrul Apărării din Olanda a demisionat marți după ce un raport a denunțat „serioase deficiențe” ce au condus la moartea a două Căști Albastre olandeze în Mali în explozia accidentală a unui mortier în 2016, informează AFP conform Agerpres.

Comandantul forțelor armate, Tom Middendorp, a decis de asemenea să renunțe la funcție, a precizat ea: „Este decizia sa și numai a sa”.

„Sunt responsabilă politic și îmi asum responsabilitatea”, a declarat Jeanine Hennis, la finalul a peste patru ore de dezbateri în camera inferioară a parlamentului. „Pun punct mandatului de ministru al Apărării”, a adăugat aceasta, înainte de a merge să-și prezinte demisia regelui Willem-Alexander.

Doi soldați au fost uciși „pe loc” în timpul unui exercițiu derulat în iulie 2016, iar un al treilea a fost grav rănit, la Kidal (nord-vest), Mali, atunci când un obuz a explodat în mod neașteptat.

În raportul oficial asupra accidentului, Biroul de investigații privind securitatea (OVV) a indicat că a descoperit că militarii utilizau stocuri de obuze vechi cumpărate în 2006 „în regim de urgență cu ajutorul departamentului american al Apărării”.

Obuzul prezenta zone fragile, iar umiditatea putea astfel să pătrundă și, combinată cu căldura, să facă respectivele substanțe explozive „foarte instabile și sensibile la șocuri”.

Conform raportului, deși corect manevrat, obuzul a explodat la încărcare în mortier, și nu în momentul tirului.

„În mai multe rânduri, riscurile de securitate nu au fost suficient recunoscute sau măsurate și acțiunile și non-acțiunile umane au format împreună fundalul unor evenimente tragice”, a afirmat doamna Hennis, considerând acest lucru „inacceptabil”.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare