spot_img
duminică, 11 ianuarie, 2026
-4.8 C
București

Ministrul american demisionar al Energiei: ”Ştiţi, Barack Obama nu ar fi devenit preşedinte al SUA dacă Dumnezeu nu ar fi hotărât. Şi nici Donald Trump”

Donald Trump a spus cândva în glumă că ‘el este Alesul’, dar pentru unul dintre miniştrii săi este evident: preşedintele republican a fost ales de Dumnezeu …la fel ca predecesorul său democrat, Barack Obama, potrivit France Presse.

Donald Trump stands on a chair to speak to people in an overflow area after a campaign rally in Greenville. REUTERS/Mike Segar

‘Ştiţi, Barack Obama nu ar fi devenit preşedinte al SUA dacă Dumnezeu nu ar fi hotărât. Şi nici Donald Trump’, a declarat ministrul demisionar al energiei, Rick Perry, la canalul Fox News, într-un interviu difuzat duminică.

Îndreptându-şi brusc privirea spre cer la una din conferinţele sale de presă improvizate, Donald Trump s-a autoproclamat la sfârşitul lunii august ‘Cel ales’ pentru a duce războiul comercial cu China. El a spus apoi că a fost o glumă şi a criticat sever mass-media care îl luase în serios.

Referindu-se la acest episod, Perry – un creştin practicant – a relatat o recentă conversaţie pe care a avut-o cu miliardarul republican.

‘Ştiu că unii au spus că aţi afirmat că sunteţi Alesul. Şi le răspund că sunteţi. Am spus: ‘Dacă sunteţi un creştin credincios, înţelegeţi planul lui Dumnezeu pentru cei care ne guvernează şi ne judecă pe această planetă’, a adăugat el.

Numeroşi membri ai administraţiei Trump, între care şi vicepreşedintele Mike Pence, sunt creştini practicanţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania vrea să mute cu NATO in Groenlanda

    Germania va propune crearea unei misiuni comune NATO pentru...

    Guvernul ne anunță că impozite și mai mari vom plăti de la 1 ianuarie 2027

    Guvernul susține că majorarea medie estimată a impozitelor pe...

    Președintele Iranului: Țara este pregătită să-și asculte poporul. Oamenii sunt îngrijorați

    Președintele Iranului, Masoud Pezeshkiyan, a declarat, după două săptămâni...

    Trump sugerează că Rubio ar trebui să devină viitorul lider al Cubei

    Președintele SUA, Donald Trump, a distribuit duminică un mesaj...

    Ce armă necunoscută au folosit americanii in Venezuela

    În timpul operațiunii de capturare a președintelui venezuelean Nicolás...

    Articole relationate

    Categorii populare