Ministrul american al Mediului a demisionat în urma scandalurilor

Şeful Agenţiei de Protecţie a Mediului (EPA) din SUA, Scott Pruitt, şi-a prezentat demisia, care a fost acceptată, a anunţat joi preşedintele Donald Trump. Acesta a precizat că de luni conducerea EPA va fi preluată de administratorul adjunct al agenţiei, Andrew Wheeler.

Pruitt, care a pus în practică politica preşedintelui de relaxare a restricţiilor ecologice, era vizat de mai multe acuzaţii privind etica, reaminteşte Reuters. Printre acestea se numărau deplasările cu avionul la clasa întâi, cheltuieli de securitate, instalarea în biroul său a unei cabine telefonice securizate în valoare de 43.000 de dolari – toate, pe banii contribuabilior – precum şi închirierea unui apartament de lux de la soţia unui lobbyist din domeniul mediului şi folosirea funcţiei de administrator al EPA pentru acordarea unor favoruri. E-mailuri obţinute de organizaţia ecologistă Sierra Club arată că Pruitt şi-a pus un subordonat să contacteze conducerea unui lanţ de fast-food, pentru a obţine o franciză pe numele soţiei sale.

Ziarul Washington Post a scris că alţi asistenţi ai directorului EPA au încercat să îi asigure soţiei acestuia un loc de muncă plătit cu peste 200.000 de dolari pe an la Asociaţia Procurorilor Generali Republicani. Audiat în aprilie de o comisie a Congresului SUA, directorul EPA a fost întrebat despre majorări de salarii pentru colaboratorii săi apropiaţi şi despre persecutarea unor avertizori din cadrul agenţiei, dar nu şi-a recunoscut nicio vină.

Sub conducerea lui Pruitt, EPA a acţionat pentru abrogarea programului de reducere a emisiilor de dioxid de carbon instituit de fostul preşedinte american Barack Obama. Ca director al agenţiei – funcţie echivalentă cu cea de ministru al mediului – Pruitt a susţinut şi retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris privind combaterea încălzirii globale

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare