spot_img
duminică, 8 februarie, 2026
4.4 C
București

Ministrul Agriculturii a solicitat Comisiei Europene compensaţii urgente pentru daunele cauzate de secetă

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, l-a înştiinţat pe comisarul Janusz Wojciechowski în luna iulie a acestui an că suprafeţe extinse din România sunt afectate de secetă şi a solicitat Comisiei Europene, printr-o scrisoare transmisă în 7 august, acordarea de compensaţii urgente având în vedere daunele semnificative cauzate fermierilor, precizează Ministerul Agriculturii.

Reacţia instituţiei vine în urma declaraţiilor unor europarlamentari români, conform cărora aceştia au solicitat fonduri europene pentru a sprijini fermierii şi comunităţile româneşti afectate de secetă.

În context, Ministerul Agriculturii precizează că Florin Barbu l-a înştiinţat pe comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Janusz Wojciechowski încă din data de 15 iulie 2024, în cadrul Consiliului AGRIFISH, că suprafeţe extinse din România sunt afectate de secetă, pierderea de venituri a producătorilor agricoli punând în pericol viabilitatea economică a fermelor şi interesele de securitate ale ţării.

„Daunele semnificative cauzate de fenomene climatice nefavorabile necesită acordarea de compensaţii urgente în baza unei măsuri excepţionale, pentru a contribui la soluţionarea problemelor specifice rezultate în urma acestor fenomene”, se arată în scrisoarea transmisă CE de către ministrul Agriculturii şi Dezvoltării rurale, Florin Barbu, în data de 7 august a.c.

Potrivit MADR, bugetul total estimat de maximum 75,2 milioane euro pentru culturile înfiinţate în toamna anului 2023 trebuie rambursat de urgenţă fermierilor.

„În acest sens, MADR consideră că se impune ca întreaga suma să poată fi achitată producătorilor afectaţi, în baza unui singur act juridic comunitar care să cuprindă norme tehnice şi surse de finanţare atât cele din partea Uniunii Europene, cât şi ajutoare naţionale suplimentare. De asemenea, primăvara – vara anului 2024 a fost caracterizată de o lipsă masivă de precipitaţii, printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit în aproape toată ţară, chiar deosebit de ridicat în zonele de câmpie. Aceste fenomene au afectat până la compromitere culturi înfiinţate în primăvara anului 2024, în special porumb şi floarea-soarelui, pe o suprafaţă estimată de circa 2.000.000 ha la nivel naţional. Se estimează că valoarea unitară medie a pierderilor este de 200 – 230 euro/ha”, se arată în punctul de vedere transmis de MADR.

Hot this week

Topics

Mai mult

    China, principalul partener economic al Germaniei

    Potrivit declarațiilor făcute vineri de Biroul Federal de Statistică...

    Alegerile din țara aflată la 13.000 km vor afecta România

    Azi pe planeta Pamant se intampla un eveniment foarte...

    Cum distrug ucrainienii liceele românești. De la București reacții firave

    Comunitatea românească din Ucraina își exprimă îngrijorarea față de...

    Cum statul român omoară industria și crește prețurile

    Nivelul taxării aplicate energiei și carburanților reduce competitivitatea industriei...

    „Dezinformarea” și controlul total

    Oficialii din țările cu cele mai scăzute rate de...

    Șeful CJ Caras Severin: 12 milioane de euro in Spitalul Județean Reșița

    Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, afirmă că sistemul...

    Omul cheie al americanilor in Europa vorbește bulgărește

    Consilierul adjunct pentru securitate națională al SUA, Andy Baker,...

    Articole relationate

    Categorii populare