Ministru PSD în conflict cu un lider UNPR

Doar Sebastian Răducanu (n.red-liderul PSD Timişoara) decide dacă vrea sau nu să candideze pentru Primăria Timișoara și răspunde pentru rezultatele organizației pe care o conduce. E mesajul președintelui PSD Timiș, Sorin Grindeanu, ministrul comunicaţiilor, postat vineri seară pe Facebook, în replică la declarațiile făcute de Ion Răducanu, lider UNPR şi tatăl lui Sebastian, conform debanat.ro.

Deputatul UNPR Ion Răducanu a spus, vineri, că fiul său nu va intra în cursa pentru Primăria Timișoara în 2016. „Nu va candida, sunt mai mult ca sigur. Sunt alții acolo în partid. Dacă l-au ales președinte la PSD Timișoara, nu înseamnă că trebuie să candideze. Să se ducă Sorin Grindeanu, Florin Bîrsășteanu… mai sunt și alții. Fiul meu este tânăr… Și este prea manierat pentru politica românească”, a declarat Răducanu senior.

„PSD Timiș își respectă aliații și angajamentele luate, însă declarațiile făcute de președintele UNPR Timiș, Ion Răducanu, trebuie clarificate. Partidul Social Democrat își desemnează singur candidații pentru alegerile de anul viitor, fără alte ingerințe. Trecând peste relația de familie dintre Sebastian și Ion Răducanu, Sebastian este președintele PSD Timișoara și răspunde pentru rezultatele organizației pe care o conduce. De asemenea, are o mare responsabilitate legată de numele candidatului pentru Primăria Timișoara, fie că va fi el candidat sau un alt coleg de-al nostru. Îmi reafirm susținerea pentru Sebastian Răducanu, convins că deciziile politice pe care le va lua în perioada următoare vor fi cele mai bune pentru PSD Timișoara”, a scris Grindeanu pe rețeaua de socializare.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare