Ministru austriac ii dă replica lui Ciolacu: Sistemul e defect

Ministrul austriac al afacerilor europene, Karoline Edtstadler (Partidul Popular, ÖVP), a reiterat vineri preocupările Austriei legate de o extindere a spaţiului Schengen, după ce guvernul de la Bucureşti a ameninţat că va da în judecată Viena dacă aceasta nu va renunţa la vetoul său în privinţa aderării României la Schengen, transmite agenţia austriacă APA conform Agerpres.

‘Vetoul austriac în privinţa Schengen nu este îndreptat împotriva României, ci împotriva unui sistem care nu mai funcţionează’, a declarat vineri Karoline Edtstadler, răspunzând unei solicitări a APA.

Ministrul austriac a arătat totuşi înţelegere faţă de poziţia Bucureştiului. ‘Respectăm poziţia şi înţelegem intereselor partenerilor noştri români. În acelaşi timp, nu putem însă să închidem ochii şi să extindem un sistem deja defect’, a subliniat ea.

Uniunea Europeană ar trebui ‘să îşi facă temele şi să asigure o protecţie a graniţelor UE care să funcţioneze. Doar frontiere sigure la exterior fac posibilă viziunea noastră a unei Europe fără frontiere la interior’, a adăugat Edtstadler.

Într-un interviu apărut vineri în cotidianul austriac Standard, prim-ministrul român Marcel Ciolacu a declarat că, ‘în cazul în care cancelarul (Karl) Nehammer va face din nou uz în mod nejustificat de dreptul la veto, va trebui ca, în calitate de prim-ministru, să atac decizia Austriei la Curtea Europeană pentru a cere despăgubiri pentru pierderile cauzate de ne-aderare’, a spus Ciolacu. Potrivit premierului, paguba se ridică la cel puţin două procente din PIB.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare