Miniștrii de externe chinez și rus acuză SUA de impune a „hegemoniei” în lume

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avut luni prima discuţie telefonică cu noul său omolog chinez Qin Gang, care a preluat pe 31 decembrie conducerea diplomaţiei de la Beijing, a anunţat MAE rus, potrivit agenţiei EFE și Agerpres.

”Ministrul rus l-a felicitat pe colegul său chinez pentru recenta numire şi i-a urat succes în noul său post”, menţionează Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

Lavrov şi Qin, fost ambasador al Chinei în SUA, au condamnat politica Washingtonului şi a aliaţilor acestuia de impunere a ”hegemoniei” în lume şi de provocare a ”confruntării” cu Rusia şi China.

Ei au denunţat, de asemenea, ingerinţa în afacerile interne ale acestor două ţări şi încercările Occidentului de a îngrădi dezvoltarea lor prin sancţiuni şi alte ”metode ilegitime”.

”Moscova şi Beijingul au constatat identitatea poziţiilor lor asupra problemelor mondiale”, mai subliniază MAE rus, adăugând că Lavrov l-a invitat pe omologul său chinez să efectueze o vizită în Rusia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare