Ministra PSD a Muncii: La Academia SRI am învățat rigoarea și disciplina. Este o instituţie de învăţământ ca şi alte instituţii de învăţământ din România la care fiecare dintre noi doreşte să aibă parte de un tip de cunoaştere pe care nu l-ar putea găsi la o altă instituţie

Ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu a declarat, referitor la faptul că în declaraţia ei de avere figurează două arme de vânătoare cu lunetă, fiecare în valoare estimată de 6.000 euro, că sunt ale soţului ei care este „vănător la a patra generaţie” şi au fost trecute în document pentru că legea obligă să treci bunurile comune. Deputata PSD a mai spus că este naşa de cununie a lui Alexandru Ştefan, fiul fostului rector al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, generalul Gheorghe-Teodoru Ştefan. Referitor la faptul că a făcut studiile la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, Bucura-Oprescu a explicat că a învăţat de acolo rigoarea şi disciplina.

Chestionată de ce a ales să studieze la Academia SRI „Mihai Viteazul”, ministrul Muncii a replicat: „Dintr-un motiv simplu. Este o instituţie de învăţământ ca şi alte instituţii de învăţământ din România la care fiecare dintre noi doreşte să aibă parte de un tip de cunoaştere pe care nu l-ar putea găsi la o altă instituţie”.

Întrebată ce a învăţat cel mai mult acolo, deputata PSD a spus: „Rigoare. Este foarte important. Rigoare, disciplină”.

Aceasta a mai explicat că este naşa lui Alexandru Ştefan, fiul fostului rector al Academiei SRI „Mihai Viteazul”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare