Ministerul Finanțelor recunoaște: UE ne obligă să creștem nivelul accizei la carburanţi după eliminarea supra-accizei

Ministerul Finanţelor Publice a informat Parlamentul că nivelul accizei la carburanţi stabilit după eliminarea supra-accizei prin proiect de lege se situează sub nivelul minim prevăzut de legislaţia europeană, se arată într-un răspuns al ministerului la o solicitare a MEDIAFAX. Ca urmare aceasta trebuie mărită.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, 4 decembrie, în calitate de for decizional, proiectul de lege ce elimină supra-acciza la carburanţi, însă nivelul accizei stabilit prin lege încalcă prevederile directivei UE care stabileşte limite minime pentru accize, ceea ce înseamnă o posibilă confruntare cu Comisia Europeană sub forma unei proceduri de infringement, lucru de asemenea comunicat de către Ministerul Finanţelor Parlamentului. Printre iniţiatorii proiectului de eliminare a supra-accizei se regăseşte şi actualul ministru de finanţe, Florin Cîţu.

Directiva 2003/96/CE a Consiliului privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii stabileşte ratele minime de impozitare care sunt obligatorii pentru toate statele membre. În esenţă, Directiva impune un nivel minim al accizelor de 330 euro/mia de litri pentru motorină şi 359 euro/litri în ceea ce priveşte benzina, nivel calculat la cursul publicat în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul anterior. Pentru conversie, a fost stabilit un curs de 4,7511 de lei. Eliminarea supra-acizei duce nivelul acesteia sub cel stabilit de directivă, ceea ce înseamnă că ar fi necesară majorarea accizei pentru respectarea Directivei.

„La nivelul Uniunii Europene, ratele de impozitare, preţurile carburanţilor, precum şi ponderea taxelor în aceste preţuri sunt atent monitorizate, actualizate şi publicate pe pagina de internet a Comisiei Europene. În acest sens, menţionăm că România are obligaţia respectării îndatoririlor ce îi revin în calitate de stat membru, orice încălcare a acestora putând face obiectul analizei la nivelul Uniunii Europene, inclusiv sub aspectul unei posibile declanşări a procedurii de infringement. Facem precizarea că nivelul accizelor stabilit prin proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal se situează sub nivelul minim prevăzut de legislaţia europeană. Dorim să subliniem că, urmare a solicitării Biroului permanent al Senatului, proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 a fost înaintat de către Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul spre analiză Ministerului Finanţelor Publice, iar conform procedurilor interinstituţionale, prin răspunsul comunicat la această solicitare, instituţia noastră a semnalat aspectele prezentate anterior”, se arată în răspunsul MFP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bill Gates: Inteligența artificială ar putea duce la 1 miliard de decese

    Co-fondatorul Microsoft Bill Gates crede că inteligența artificială ar...

    Coldea vrea să își pună ministru la Justiție

    Fosta judecătoare Andrea Chis  este propunerea pentru funcția de ministru...

    Cea mai mare oțelărie din Ucraina s-a închis din cauza atacurilor rusești

    Grupul siderurgic ArcelorMittal a anunțat vineri că a oprit...

    Banii și Justiția

    Sistemul judiciar reprezintă, în arhitectura oricărui stat de drept,...

    Articole relationate

    Categorii populare