Mincinosul Grindă pus la plată

PNL-istul Ion Ştefan, cunoscut drept ministrul „Grindă”, a fost obligat de instanţa de judecată să-i achite suma de 5.000 lei primarului Romeo Vulpe de la Tănăsoaia, sumă ce reprezintă daune morale, dar şi să şteargă de pe pagina sa de facebook mai multe imagini şi postări din datele de 31 iulie şi 1 august 2019, postări mincinoase, cu privire la activitatea primarului Vulpe, scrie Monitorul de Vrancea.

”Domnul Ştefan, dezinformat de alte persoane, posta pe pagina sa de facebook că am marcat drumuri de pământ în comună, în condiţiile în care la momentul respectiv nu mai exista niciun astfel de drum. Îi sugerez domnului să deblocheze plăţile către constructori pentru investiţiile de la Tănăsoaia, plăţi care sunt blocate pe fondul intentării procesului de către mine. Nu este normal să folosească resursele Ministerului în răfuielile dumnealui cu mine. Lupta se face la urne, nu mişeleşte şi nu cu oameni de nivelul meu ci cu oameni de rangul dumnealui, miniştri şi alte categorii, nu cu un primar de la Tănăsoaia. Oricum eu voi face recurs la această soluţie pentru că nu mă mulţumeşte în totalitate. Dosarul va ajunge la Galaţi şi să vedem ce probe are domnul Ştefan pentru afirmaţiile mincinoase pe care le face”, a precizat primarul Vulpe.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare