Miliardarul brașovean Ioan Neculaie, reținut

0
367
Omul de afaceri Ioan Neculaie, actionar majoritar la Roman Brasov, sustine o conferinta de presa pentru a raspunde acuzatiilor lansate joi de Ioan Olaru, presedinte al asociatiei Pro Brasov, vineri, 4 aprilie 2008. Neculaie este acuzat ca l-ar fi agresat si alungat pe juristul Daniel Onute, care venise la adunarea actionarilor asociatiei Pro Roman in calitate de imputernicit al lui Ioan Olaru. ZOLTAN RACZ / MEDIAFAX FOTO

Omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie a fost reţinut, joi seară, de procurorii Parchetului Tribunalului Braşov, după ce a fost audiat timp de aproape zece ore în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani în care au avut loc percheziţii la clubul FC Braşov şi la locuinţa lui Neculaie.

Ioan Neculaie, care fusese adus în jurul orei 13.20 la Parchetul Tribunalului Braşov, a fost audiat până în jurul 23.00.

Ioan Neculaie este patronul şi finanţatorul clubului FC Braşov din 1999. Clubul a intrat în insolvenţă din 4 martie 2015 şi în prezent se judecă planul de reorganizare a societăţii.

În noiembrie 2012, Neculaie a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă, după ce un muncitor a murit pe platforma fabricii de camioane Roman, în martie 2008.

Accidentul de muncă s-a petrecut în 6 martie 2008, când Florin Diţoiu, angajat al societăţii Prescon SA, în postul de mecanic, a murit după ce o parte a unui coş de fum care trebuia dezmembrat şi dat la fier vechi s-a prăbuşit peste el. În timp ce coşul de fum era secţionat de un sudor, o bucată din structură s-a prăbuşit peste muncitor şi l-a strivit. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au constatat, în urma verificărilor, că societatea nu avea nicio autorizaţie pentru dezafectarea coşului de fum respectiv şi nici nu erau îndeplinite măsurile legale privind protecţia şi siguranţa muncitorilor săi.

Şi în aprilie 2011, Ioan Neculaie a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de tulburare de posesie în forma participaţiei improprii, într-un caz legat de încălcarea proprietăţii omului de afaceri Ioan Olaru pe un teren din Poiana Braşov.

Ulterior, el a fost scos din sediul Parchetului cu cătuşe la mâini, fiind băgat într-o dubă a Poliţiei şi urmând a fi dus în arest.

Tot în cursul zilei de joi, a fost reţinut pentru 24 de ore fostul director economic al grupului Prescon Florin Păunescu, care a fost şef al Gărzii Financiare Braşov înaintea lui Vasile Bilingschi, audiat şi el în acest dosar.