Mihai Tudose (PSD): Spitalul Regional Brăila-Galaţi este pe cale de a primi finanţare

Fostul premier al României, europarlamentarul PSD Mihai Tudose, a declarat marţi, la Brăila, că Spitalul Regional Brăila-Galaţi este pe cale de a primi finanţare.

„Vă dau o veste în premieră de la Bruxelles, se pare că unul dintre dosarele făcute de noi în 2017, în ceea ce priveşte Spitalul Regional Brăila-Galaţi, e pe cale să fie declarat simpatic, ca să zis aşa. Finanţarea va veni de la Bruxelles, fără să mai fie amestecat Guvernul, va fi o relaţie între Bruxelles şi autorităţile locale. Terenul a fost pus la dispoziţie de autorităţile locale, dosarul este complet, are toată argumentaţia legată de ce înseamnă aglomerare urbană Brăila-Galaţi, teren, infrastructură. Aşa cum în campania trecută nu am spus un cuvânt despre Podul peste Dunăre şi l-aţi văzut, poate într-o lună-două avem o veste bună şi de la Comisie referitoare la Spitalul Regional Brăila-Galaţi”, a declarat Tudose.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac, în 2017 au fost trimise către Ministerul Sănătăţii toate documentele oficiale referitoare la construirea Spitalul Regional Brăila-Galaţi.

„Terenul dintre Brăila şi Galaţi este singurul teren eligibil, liber de sarcini, pentru construcţia unui astfel de spital. Din punctul meu de vedere, suntem singura zonă unde s-ar putea construi foarte repede acest spital regional, pentru că terenul este liber de sarcini şi este foarte aproape de utilităţi”, a precizat Chiriac.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare