Mihai Gâdea, GAFĂ PENIBILĂ despre Constantin Brâncuşi: Pus la punct în direct de o strănepoată

Mihai Gâdea, directorul şi realizatorul principalului talk show de seară al Antenei 3, a făcut marţi seară o gafă penibilă. A prezentat un reportaj cu o presupusă casă a lui Constantin Brâncuşi, dar a fost contrazis de o strănepoată a acestuia, a scris pe facebook Gabriel Bejan, jurnalist la România Liberă.

Subiectul emisiunii era achiziţionarea lucrării Cuminţenia Pământului de către statul român în urma unei subscripţii publice organizată de guvern.  Antena 3 a afirmat că ministrul Vlad Alexandrescu va avea probleme penale tocmai pentru că a recunoscut public, într-un comunicat de presă, că a negociat prețul direct cu proprietarii, lucru interzis de art. 35, al. 1 din aceeaşi Lege 182/2000, care spune explicit: „Vânzarea publică a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată sau intermedierea vânzării se efectuează numai prin operatori economici autorizaţi”!

”Nu poți face subscripție publică în secolul 21”, a afirmat fostul ministru al Culturii Daniel Barbu, invitat la Antena 3.

POSTAREA LUI GABRIEL BEJAN:

M-am hotarat, in urma cu ceva vreme, sa nu mai comentez toate prostiile pe care le vad la televizor. Dovezile de tampenie ale presei noastre minunate nu ma mai enerveaza, nici amuza, ci au ajuns sa ma plictiseasca. Dar in seara asta am sa fac o exceptie pentru ca faza de la emisiunea lui Gadea este mult prea tare. Deci subiectul este cum guvernul tehnocrat a ales sa dea 11 milioane de euro pentru „Cumintenia Pamantului”, dar nu e in stare sa renoveze casa din Hobita in care a copilarit Brancusi. Si se baga un reportaj cu emotie si filing national despre minunata casa, in realitate cateva barne din lemn, fara acoperis, fara pereti, deci nimic. Si vedem in reportaj si o „tanti Ioana” din sat care arata printre ruine, unde era camera copilului Brancusi, unde stateau parintii, in sfarsit, chestii emotionante. Sa planga lumea in fata televizorului si sa injure guvernul tehnocrat ca nu baga bani sa refaca ruina, dar arunca 11 milioane pe Cumintenia pamantului. In fine, ati inteles ideea. Si dupa ce se termina reportajul, urmeaza lovitura finala: Gandea ne anunta ca urmeaza o interventie in direct cu o stranepoata de-a artistului. „Ce spuneti doamna, unde credeti ca ar fi trebuit Guvernul sa dea bani, pentru renovarea casei lui Brancusi sau pentru Cumintenia pamantului?” intreaba Gandea, cu aerul triumfator al celui care se pregateste sa dea lovitura de gratie. Si vine raspunsul stranepoatei: „Stiu ca o sa va suparati pe mine, dar aia nu este casa lui Brancusi. Casa lui Brancusi nu mai exista, a ars intr-un incendiu. Casa pe care ati prezentat-o era a unei rude a lui Brancusi!”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vestea e că Veștea a picat

    Guvernul Veștea nu a trecut de votul Parlamentului, spun...

    Una dintre bijuteriile Transilvaniei, Castelul Teleki din Gornești se redeschide după restaurare

    Castelul Teleki din Gornești, monument baroc ridicat între 1772-1803,...

    DHL trece la transportul de mărfuri cu nave cu vele

    DHL Global Forwarding, o divizie a gigantului german de...

    China a lansat un plan pentru investiții străine

    China a dezvăluit un plan de acțiune pentru atragerea...

    Premierul desemnat anunță o întâlnire cu liderul AUR

    Sunt un om al dialogului și al consensului. Înțelegând...

    Fostul consilier al lui Zelenski: Ucraina va fi împărțită in 3

    Aleksei Arestovici, cel care înainte a ocupat funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare