spot_img
10.4 C
București
joi, decembrie 19, 2024
AcasăDezvaluiriMihai Creangă, unul din cei care au făcut un ziar ilegal în...

Mihai Creangă, unul din cei care au făcut un ziar ilegal în timpul lui Ceaușescu, a murit: ”Avea acel ”ceva” pe care puțini îl au. Foarte talentat, dar în același timp foarte modest. A condus ”România Liberă” în timpurile de glorie când ajunsese la peste 1,5 milioane exemplare vândute”

-

Unul din cei patru jurnaliști care s-au opus dictaturii comuniste, vrând să tipărească un ziar clandestin împotriva lui Ceaușescu, Mihai Creangă, fost redactor-șef al ziarului „România Liberă”, a murit de Crăciun, la vârsta de 77 ani.

- Reclama -

Multumesc tuturor celor ce au avut un gand pentru tata. El va fi la capela cimitirului Sfanta Vineri( Calea Grivitei nr. 202) incepand de la ora 12. Astazi (n.r-joi), la ora 19:30, parintele Theodor Peiu se va ruga impreuna cu cei prezenti, iar maine (n.red-vineri),la ora 13:00, va avea loc slujba inmormantarii, a anunțat fiul, Radu Creangă, pe facebook.

- Advertisement -

Avea acel ”ceva” pe care puțini îl au. Foarte talentat, dar în același timp foarte modest. A condus ”România Liberă” în timpurile de glorie când ajunsese la peste 1,5 milioane exemplare vândute. Nu, nu s-a îmbogățit și nici nu cred că i-a dat prin cap vreodată. ”Averea” lui era scrisul. Făcuse parte și din grupul de opozanți care înainte de 1989 au scos un ziar-samizdat. 22 Decembrie 1989 l-a prins în domiciliul stabilit de Securitate la Târgu Jiu. MIHAI CREANGĂ s-a dus în Ziua de Crăciun, Prea repede. Prin mâna lui a trecut o generație de jurnaliști care căutau cuvântul în vremurile tulburi ale anilor 90, iar chiar dacă istoria nu va consemna acest lucru momentul în care România Liberă a intrat pe drumul fără întoarcere spre nicăieri este ziua tricourilor negre atunci când tinerii jurnaliști au încercat fără succes să oprească puciul de la Rl. Mai apoi Mihai Creangă s-a refugiat în suplimentul Aldine al ziarului, unde a încercat să facă ceea ce România Liberă nu mai dorea.Împreună cu Ion Perșinaru (și el s-a ”dus” mult prea repede) au făcut un regal. Drum lin, Mihai! Acum vei putea să scrii cu îngerii! , a scris pe facebook jurnalistul Andrei Bădin care a lucrat cu Creangă la România Liberă.

Mihai Creangă a fost arestat de miliție în 1989. Povestea începuse cu un an mai devreme. Patru jurnaliști de la România Liberă au decis să publice un ziar anticomunist, sifând regimul Ceaușescu. Ce își doreau ei? Nimic altceva decât să aibă un instrument de presă real, în care ”fiecare să poată spune sincer ce dorește și ce gândește”.

- Advertisement -

După ce au încercat mai multe variante tehnice, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă şi Ştefan Niculescu Maier, împreună cu tipograful Alexandru Chivoiu, au folosit metoda culegerii manuale pentru topărirea ziarului, cu litere de plumb sustrase din Combinatul „Casa Scânteii”.

În data de 25 ianuarie 1989, ziariștii au fost arestați, au avut parte de o anchetă dură,  securiștii încercând să demonstreze legătura lor cu anumite servicii de spionaj străine. Fuseseră trădați de un membru al rețelei de distribuție a publicației. O parte din ei, printre care și Creangă, au fost trimişi cu domiciliu forţat în diverse oraşe. Lui Petre Mihai Băcanu i s-a intentat un proces de drept comun („speculă cu maşini”), în încercarea de a demonta acuzaţiile venite din Occident potrivit cărora în România ar exista deţinuţi politici.

Mihai Creangă a povestit cum au decurs arestarea și ancheta, mărturia sa fiind citată pe Memorialsighet.ro.  „Am stat în arestul Securităţii – Direcţia a 6-a cercetări penale – 93 de zile şi a urmat un domiciliu obligatoriu la Târgu Jiu, din care am scăpat după 22 decembrie 1989. Aici (la Sighet, n.r.) sunt oameni care au stat ani grei în puşcărie şi în condiţii infinit mai dure decât cele în care am stat noi.

Aş zice că, prin comparaţie, detenţia noastră a fost ca într-un hotel de lux. Bineînţeles, nici o clipă nu mi-am mai văzut colegii, nu aveam, evident, nici o ştire dinafară şi eram fiecare în celulă separată. Eu am avut norocul ca fereastra de la celula mea să dea spre o aripă de la Patriarhie – era postul Crăciunului, fiind încă iarnă întunericul cădea destul de devreme şi vedem mereu aprinsă o luminiţă acolo, până trebuia să trag obloanele. Ştiam că mă rog lui Dumnezeu şi că am un semn prin acea luminiţă, pe care o vedeam noaptea.

Am avut doi anchetatori: unul juca rolul anchetatorului „rău“, celălalt al anchetatorului „bun“; era clar că erau roluri, pentru că se urmărea, ca şi prin tortură, de data asta cu metode bine puse la punct, ruperea personalităţii. Şi atunci, erai ca într-un duş cald-rece. Tot timpul se intersectau. Erai împins, prin întrebările lor, să-ţi imaginezi felurite scenarii pe care merge ancheta”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img