Mexicul se revoltă împotriva Americii

Preşedintele Mexicului, Andrés Manuel López Obrador, a renunţat la participarea la Summitul Americilor, care are loc în această vară în Statele Unite, după ce Washingtonul a luat decizia de a nu invita la summit ţări pe care le consideră nedemocratice. Cuba, Venezuela şi Nicaragua nu au primit invitaţie de participare la summitul de la Los Angeles, transmite BBC.

Decizia preşedintelui mexican de a nu participa la summit reprezintă un „bobârnac” dat preşedintelui SUA, Joe Biden şi administraţiei sale. Andrés Manuel López Obrador a declarat că nu poate avea loc un Summit al Americilor dacă nu participă toate ţările de pe continentul american. SUA insistă, însă, că evenimentul din Los Angeles poate să fie unul de succes, chiar şi în lipsa liderilor unora dintre cele mai mari ţări din Americi.

Situaţia riscă un boicot stânjenitor pentru Statele Unite, care încearcă să repare relaţiile din regiune, în urma administraţiei fostului preşedinte, Donald Trump. Preşedintele mexican a afirmat că politicile de „excludere” care au fost impuse timp de „secole” trebuie să se schimbe, criticând ceea ce a descris drept dorinţa nejustificată de „dominaţie”. El i-a atacat pe criticii americani ai Cubei, dar a anunţat că îl va vizita pe Biden la Washington în luna iulie. Oficialii de la Washington au afirmat că tensiunile se vor aplana şi summitul va fi un succes, indiferent ce lideri se decid să participe. López Obrador a afirmat că va folosi vizita din luna iulie pentru a discuta despre imigraţie şi pentru a insista pentru mai multe investiţii în America Centrală, pentru a ajuta rezolvarea cauzei fenomenului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jean-Claude Van Damme, imaginea Festivalul Internațional de Film de la Niš din Serbia

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, l-a găzduit în această seară...

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare