Merkel și Juncker contra Macron la Sibiu

Cancelarul german Angela Merkel a decis să nu se alăture iniţiativei împotriva schimbărilor climatice lansate la summitul european informal de la Sibiu de către preşedintele francez Emmanuel Macron, deşi susţine unele puncte ale acesteia, transmite agenţia dpa.

Angela Merkel a precizat că guvernul de la Berlin nu poate subscrie acestei iniţiative, întrucât obiectivele Germaniei pe termen lung nu coincid cu cele ale celorlalte state semnatare ale documentului. Astfel, în timp ce Germania doreşte ca până în anul 2050 să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu procente cuprinse între 80 şi 95% faţă de nivelul anului 1995, iniţiativa susţinută de Franţa cere reducerea acestor emisii la zero în acelaşi interval de timp.

Totuşi, cancelarul german a sugerat crearea unei ”coaliţii voluntare” în UE în vederea unei uniformizări a ”tarifării” emisiilor de gaze cu efect de seră, dar s-a abţinut să sugereze elaborarea unei reglementări obligatorii, estimând că aceasta ar necesita prea mult timp.

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a estimat că statele membre ale UE ar trebui să se concentreze mai degrabă pe atingerea obiectivelor pe termen scurt decât pe stabilirea unor ţinte pe termen lung.

”Avem un prim obiectiv de îndeplinit pentru anul 2030, aşadar să ne concentrăm pe acţiunile imediate şi urgente. Să nu ne sustragem responsabilităţii prin fixarea unei ţinte” pentru un orizont de timp mai îndepărtat, a indicat Juncker.

Doar alte opt state ale UE s-au alăturat acestei iniţiative a Franţei asupra căreia preşedintele Macron a insistat la acest summit, respectiv Belgia, Danemarca, Letonia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania şi Suedia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Articole relationate

    Categorii populare