Merkel se scufundă cu 2% pe săptămână în Verde. Aliatul său din Bavaria anunță Marea Schimbare

Sprijinul acordat partidului cancelarului german Angela Merkel a scăzut şi mai mult, potrivit unui sondaj publicat duminică, Verzii ajungând la numai două puncte în spatele lor înainte de alegerile naţionale din septembrie, transmite Reuters conform Agerpres.

Nemulţumirea populară în creştere faţă de modul în care guvernul federal gestionează pandemia de coronavirus a făcut ca sprijinul pentru creştin-democraţii cancelarului Angela Merkel (CDU) şi aliaţii lor bavarezi (CSU) – numiţi împreună „Uniunea” – să scadă la 25%, a indicat sondajul Kantar.

Scăderea cu două puncte procentuale faţă de săptămâna precedentă a reprezentat al patrulea declin consecutiv al sprijinului pentru alianţa conservatoare la un nivel nemaiîntâlnit de la începutul lunii martie a anului trecut.

CDU a suferit înfrângeri în două alegeri regionale la începutul acestei luni, pe fondul frustrării generate de campania lentă de vaccinare împotriva COVID-19, incorenţa măsurilor de restricţie anunţate şi scandalului legat de achiziţia de măşti sanitare.

„Bate un vânt de schimbare în ţară”, a declarat pentru jurnalul Bild am Sonntag premierul landului Bavaria şi lider al CSU, Markus Soeder, care este un posibil concurent pentru a fi candidatul conservatorilor la funcţia cancelar.

„Uniunea trebuie să arate că încă are forţă şi idei şi că nu este epuizată şi uzată. Acum are nevoie de un nou început”, a adăugat el.

Sprijinul pentru Verzi a crescut cu un punct, la 23%, potrivit sondajului pentru Bild am Sonntag realizat de Kantar, care a chestionat 1.447 de alegători în perioada 18-24 martie.

Social-democraţii (SPD) – cu o orientare spre stânga -, aflaţi în prezent într-o „mare coaliţie” incomodă cu Uniunea, au rămas stabili la 17%.

Liberalii din FDP, favorabili mediului de afaceri, şi Alternativa pentru Germania (AfD, extremă-dreaptă) au rămas tot la 10%, în timp ce extrema stângă Linke a crescut cu un punct la 9%.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump jr investeste in Polymarket

    Compania de investiții 1789 Capital, al cărei partener este...

    Germania incide Consulatul Rusiei și Casa Rusă din Berlin

    Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a anunțat marți...

    Șefa politicii externe a UE spune că nu găsește rachete Patriot pentru Ucraina

    Miniștrii apărării din UE nu au făcut „niciun progres”...

    Murad îngroapă anticipatele lui Simion

    Invitat în emisiunea „Ai Aflat!” cu Ionuț Cristache, deputatul...

    Zelenski nemulțumit de vacanța occidentalilor: Vrea din nou bani

    Aliații europeni ai Kievului nu abordează problemele de asistență...

    India stă la mâna Rutei Nordului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu asupra comerțului au sporit...

    Articole relationate

    Categorii populare