Merkel: Germanii nu sunt așa de buni cunoscători ai Bibliei când vorbesc de Coran

‘Dacă cineva trebuie să se uite din nou în Biblie pentru că discută cu altcineva despre Coran, nici acesta nu este un lucru rău, pentru că germanii nu sunt așa de buni cunoscători ai Bibliei precum cred uneori’, a declarat cancelarul german Angela Merkel la o reuniune de marcare a 60 de ani de la lansarea programului despre care spune că a impulsionat economia țării, pe care a transformat-o însă într-un stat multietnic.

Cancelarul german Angela Merkel a salutat luni contribuția adusă la economia și societatea Germaniei de imigranții sosiți în țară prin programul ‘muncitorilor oaspeți’ (‘Gastarbeiter’) în primele decenii postbelice, relatează Reuters.

Cancelarul a insistat că familiaritatea cu mai mult decât o cultură a fost ‘un plus incredibil’ într-o lume tot mai globalizată.

‘Trebuie să învățăm, la fel ca și cei care au trăit în Germania de sute de ani, că deschiderea, curiozitatea față de alte culturi nu ne sărăcește, ci ne îmbogățește’, a subliniat Merkel.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare