Merkel anunță că românii care vin în Germania pentru ajutoare sociale vor fi returnați

Românii care lucrează în Germania sunt bine-veniți, a afirmat joi cancelarul Angela Merkel, care a precizat însă că trebuie să beneficieze de ajutoare sociale doar cei care muncesc, transmite Agerpres.

Întrebată de presa germană în legătură cu o inițiativă care vizează acordarea de ajutor social doar celor care au muncit cel puțin un an în Germania, Angela Merkel a precizat: „Unul care nu a lucrat în Germania să primească prestații sociale — acest lucru nu este intenția liberei circulații. Că putem să lucrăm peste tot în Europa, această intenție nu include că putem să primim și prestație socială din prima zi. (…) Avem o situație dificilă în Europa: avem o piață internă, noi dorim libera circulație, dar avem și sisteme sociale diferite și, bineînțeles, fiecare român care lucrează la noi este bine-venit. Vin foarte mulți români în Germania în ultimul timp, dar, dacă este vorba despre prestații sociale care nu se bazează pe activitate, pe muncă, sunt de părere că, bineînțeles, acea persoană poate să se ducă înapoi în patria respectivă. Noi nu suntem o uniune socială, avem diferite sisteme sociale, acest lucru trebuie să se reflecte și în legislație și trebuie să găsim o soluție”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    CNN susține că SUA și Iranul vor ajunge la o ințelegere in această noapte

    Statele Unite și Iranul sunt așteptate să obțină succes...

    Trump criticat de aliatul său britanic, Farage: A depășit orice măsură

    Liderul Partidului Reformist Britanic (Reform UK), Nigel Farage, l-a...

    Unde se mută britanicii bogați din Dubai

    Britanicii bogați, care s-au mutat în masă la Dubai...

    Deficitul bugetar al Germaniei a crescut cu 22%

    Deficitul bugetar public total al Germaniei la sfârșitul anului...

    Șoapta fantomelor in Iran

    CIA a folosit un instrument secret numit „Ghost Murmur”...

    Articole relationate

    Categorii populare