Merkel a terminat-o cu statul de drept: Dacă priviţi istoria Poloniei este foarte de înţeles că problema definirii identităţii lor naţionale joacă un mare rol

Statele Uniunii Europene trebuie să aprofundeze discuţiile despre direcţia în care trebuie să se îndrepte blocul comunitar şi să rezolve prin dialog dispute cum este cea din prezent cu Polonia privind statul de drept, a apreciat vineri cancelarul german Angela Merkel la finalul summitului european, probabil ultima sa participare la o astfel de reuniune, consemnează agenţiile Reuters, EFE şi AFP conform Agerpres.

”Există chestiunea independenţei justiţiei, dar şi (întrebarea) ce rezultă … în ce direcţie se îndreaptă Uniunea Europeană, ce trebuie să fie o competenţă europeană şi ce trebuie abordat de statele naţionale”, a spus Merkel în faţa presei la Bruxelles.

”Dacă priviţi istoria Poloniei, este foarte de înţeles că problema definirii identităţii lor naţionale joacă un mare rol”, a atras ea atenţia.

”Suntem o societate liberă şi fiecare îşi poate arăta opinia critică. Din punctul meu de vedere, am încercat să rezolv problemele, iar dacă alţii văd acest lucru diferit, evident că va trebui să trăiască cu el”, a reacţionat Angela Merkel după ce un ziarist i-a cerut să le dea un răspuns celor care o acuză că în cei 16 ani cât a fost cancelar german s-au putut ridica la putere în state ale UE lideri eurosceptici precum Viktor Orban în Ungaria sau Mateusz Morawiecki în Polonia.

Vorbind despre recenta decizie a Tribunalului Constituţional polonez – care a stabilit că dreptul naţional are întâietate în faţa celui european şi a amplificat astfel disputa deja majoră între Varşovia şi Bruxelles pe tema statului de drept -, Merkel a apreciat că în acest caz ”nu este vorba doar despre o problemă juridică, ci şi de una politică” şi ”nu putem rezolva marile diferende politice doar pe calea procedurilor juridice”.

Dar ea a asigurat că în discuţia pe acest subiect avută de liderii europeni la summit a existat o ”amplă sintonie” că modul corect de a o rezolva este ”respectându-ne unii pe ceilalţi”. ”Trebuie să ieşim din această spirală a confruntării”, a concluzionat la acest capitol cancelarul german care-şi încheie ultimul mandat.

”Acesta a fost probabil ultimul meu Consiliu European. Pentru mine a fost mereu o plăcere”, a mai spus Angela Merkel în declaraţiile date după summit. ”Dar părăsesc acum această Uniune Europeană din poziţia de cancelar într-o situaţie care mă îngrijorează”, a mărturisit ea, menţionând, pe lângă statul de drept, probleme precum migraţia sau presiunea economică.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare