spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeMercedes mută decisiv in Ungaria

Mercedes mută decisiv in Ungaria

-

Prim-ministrul Viktor Orbán a purtat miercuri discuţii cu directorul general Ola Källenius, preşedintele consiliului de administraţie al companiei Mercedes-Benz Group AG, la sediul de la Stuttgart, în cadrul unui prânz oficial, a relatat Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al premierului ungar.

- Reclama -

În cadrul întâlnirii, cei doi au trecut în revistă planurile pe care preşedinţia ungară a UE le are în ceea ce priveşte competitivitatea europeană şi dezvoltarea economică, precum şi stadiul investiţiilor Mercedes în curs de desfăşurare, a specificat Bertalan Havasi.

- Advertisement -

În urma investiţiilor Mercedes aflate în curs de desfăşurare, va fi creată fabrica de autovehicule cu cea mai mare capacitate din Ungaria; economia maghiară va continua să se consolideze, iar toate acestea vor contribui ca ţara să fie printre câştigătorii noii ere a economiei mondiale, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, miercuri, la Stuttgart.

După discuţiile purtate cu şefii Mercedes, şeful diplomaţiei ungare a relatat că această negociere a avut loc într-o perioadă care este fundamental determinantă pentru viitorul industriei de autovehicule, întrucât acest sector se află într-o transformare revoluţionară, iar acum, practic singura întrebare este viteza tranziţiei electrice.

- Advertisement -

Ministrul de externe a punctat că Ungaria a fost întotdeauna unul dintre pilonii importanţi ai industriei auto europene; este şi a fost aşa în perioada propulsiei tradiţionale, şi există şanse mari ca situaţia să fie aceeaşi şi în perioada propulsiei electrice.

„În ultimii ani, marile companii din industria auto mondială au luat o serie de decizii de investiţii care le-au determinat să aducă în Ungaria acele investiţii care şi din propriul lor punct de vedere au fost importante în ceea ce priveşte trecerea la noua eră a industriei auto, cea a electricităţii”, a amintit Szijjártó.

Ministrul maghiar a declarat că Mercedes este una dintre cele mai importante companii din industria auto a lumii, unul dintre liderii tranziţiei electrice globale şi una dintre garanţiile creşterii economice a Ungariei; şi în prezent, Mercedes realizează în Ungaria investiţii în valoare de 600 de miliarde de forinţi (1,5 miliarde de euro).

Potrivit lui Szijjártó, la Kecskemét acest lucru va creşte semnificativ capacitatea de producţie a autovehiculelor electrice şi va avea ca rezultat şi faptul că Mercedes va creşte numărul angajaţilor săi în Ungaria la 8000-9000 de oameni.

„Aceasta va fi fabrica de autovehicule cu cea mai mare capacitate teoretică din Ungaria, totodată şi cea mai complexă, deoarece aici se pot produce, în acelaşi timp, autovehicule cu propulsie convenţională, hibridă şi electrică”, a spus politicianul maghiar.

În final, ministrul a vorbit şi despre faptul că investiţiile Mercedes sunt importante şi pentru că aduc cu ele şi îmbunătăţirea continuă a nivelului de învăţământ superior şi secundar din ţară, întrucât aceasta a fost prima companie care a participat la un program de formare profesională duală în scopuri tehnice, în învăţământul secundar.

„În plus, extinderea capacităţilor Mercedes reprezintă o veste bună pentru întreaga economie maghiară, întrucât 42% dintre furnizorii Mercedes sunt companii maghiare”, a subliniat Péter Szijjártó.

„Ca urmare a investiţiilor actuale ale Mercedes, va fi creată fabrica de autovehicule cu cea mai mare capacitate din Ungaria, economia maghiară şi industria auto maghiară vor continua să se consolideze, iar Ungaria se va număra printre câştigătorii noii ere economice mondiale definite de revoluţia tehnologică a industriei auto”, a conchis ministrul de externe.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img