Meleșcanu merge luni la Budapesta: Se va adresa în premieră la reuniunea anuală a diplomației ungare

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, va face luni o vizită oficială la Budapesta, la invitaţia omologului său ungar, Péter Szijjártó. Vizita ministrului român are loc după o perioadă de răcire a relaţiilor bilaterale, situaţie care a culminat cu interzicerea de către Péter Szijjártó a participării diplomaţilor din toate misiunile externe ale Ungariei la festivităţile organizate de Ziua Naţională a României, la finalul anului trecut.

Conform MAE român, programul vizitei lui Teodor Meleşcanu cuprinde consultări cu şeful diplomaţiei ungare, o întrevedere cu primul-ministru ungar, Viktor Orban, şi susţinerea unei alocuţiuni, în premieră pentru un ministru român, la reuniunea anuală a diplomaţiei ungare. Totodată, ministrul Teodor Meleşcanu va avea o întrevedere cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria.

În cadrul discuţiilor, ministrul afacerilor externe va susţine importanţa intensificării dialogului politico-diplomatic, pe teme de interes comun, precum şi dinamizarea cooperării economice – fiecare dintre cele două state fiind pentru celălalt unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali, a cooperării sectoriale în baza proiectelor în curs de derulare, îndeosebi în domenii precum energia sau infrastructura, cât  şi identificarea de noi oportunităţi de cooperare. Va fi abordată, de asemenea, şi problematica protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, potrivit sursei citate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare