Megxit dur: Harry și Meghan trebuie să restituie 2 milioane de lire sterline

Regina Elisabeta a II-a a apărut zâmbind duminică alături de cel de-al doilea fiu al său, prinţul Andrew, ducele de York, într-o biserică din Norfolk (estul Angliei), unde a participat la slujba religioasă, la o zi după ce a anunţat oficial condiţiile a ceea ce presa a numit un ”Megxit dur”, îndepărtarea ducilor de Sussex de familia regală, relatează Press Association şi France Presse conform Agerpres.

Aceasta este prima apariţie publică a reginei după anunţul şoc din 8 ianuarie făcut de nepotul ei Harry şi soţia acestuia, Meghan, că doresc să devină independenţi şi să petreacă mai mult timp în America de Nord cu fiul lor, Archie.

Sâmbătă, într-o declaraţie neobişnuită care a încheiat zece zile de criză, regina a declarat că ducele şi ducesa de Sussex nu îşi vor mai folosi titlurile monarhice, deoarece nu mai sunt membri activi ai familiei regale, şi nu vor mai primi fonduri publice, alături de alte măsuri.

Presa britanică a salutat aranjamentul pe care l-a calificat ”incontestabil radical”, după cum a scris Daily Telegraph. Pe prima pagină, Sunday Mirror şi-a exprimat satisfacţia că ‘regina a ordonat un Megxit dur”, referire la Brexitul prevăzut pentru 31 ianuarie.

Relaţia furtunoasă a cuplului princiar cu ziarele britanice a cântărit în decizia de a se retrage din rolurile de prim-plan ca membri ai familiei regale britanice. Acuzată de rasism faţă de actriţa americană metisă, presa de scandal din regat a atacat-o în mod regulat pe Meghan, pe care a poreclit-o „ducesa capricioasă”.

În opinia expertului în protocol al familiei regale Alastair Bruce, interogat de The Sun, renunţarea la titlul de Alteţă Regală echivalează cu „o abdicare”. El notează că Harry este retrogradat la acelaşi rang ca alţi treizeci de duci britanici.

Deşi cuplul îşi păstrează titlul de duce şi ducesă de Sussex, renunţă, pe de altă parte, la alocaţia regală şi va trebui să ramburseze anumite cheltuieli publice de care a beneficiat, în special cele 2 milioane de lire sterline (2,3 milioane de euro) folosite pentru renovarea Frogmore Cottage din Windsor, reşedinţa lor în Regatul Unit.

„Este absolut fără precedent”, a spus în The Sun fostul secretar de presă regal Sun Dickie Arbiter, menţionând că „niciun membru al familiei regale nu a rambursat vreodată bani”, chiar şi cei care, înaintea lui Harry, fuseseră privaţi de statutul lor de Alteţă regală.

Înainte de tânărul prinţ, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul britanic, mama sa Lady Diana pierduse într-adevăr acest statut după divorţul de prinţul Charles în 1996. La fel ca Sarah Ferguson, când s-a despărţit de prinţul Andrew, fratele lui Charles.

Dar acestea erau „titluri onorifice”, obţinute prin căsătorie. În schimb, este pentru prima dată când unui membru al familiei Windsor, prin naştere, i s-a refuzat acest statut.

Mulţi comentatori fac o paralelă cu abdicarea regelui Eduard al VIII-lea în 1936, care, căsătorindu-se cu o americancă divorţată, a renunţat la tron. Dar acesta nu şi-a pierdut titlul, ci doar a fost retrogradat de la rangul de „Majestatea Sa Regele” la cel de „Majestatea Sa Regală Ducele de Windsor”.

Decizia reginei Elisabeta a II-a, în vârstă de 93 de ani, marchează astfel un punct de cotitură în istoria uneia dintre cele mai vechi instituţii britanice, deschizând o eră de funcţionare nouă, înăsprită în jurul membrilor săi rebeli.

Din punct de vedere emoţional, „Harry, Meghan şi Archie vor rămâne membri foarte dragi ai familiei mele”, a subliniat însă Elizabeta a II-a. Mesajul „cald” al reginei arată „afecţiunea bunicii pentru nepotul ei”, a spus Alastair Bruce, dar „în acelaşi timp a tratat cu o autoritate tipică monarhiei această problemă care trebuia rezolvată”

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare