spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
2.8 C
București

MEGATUN PE AUTOSTRADA Târgu Mureş-Şiaşi-Ungheni via Târgu Neamţ: 40 milioane euro per kilometru

Indicatorii tehnico-economici necesari lansării licitaţiei pentru construcţia secţiunii a doua a autostrăzii A8 Târgu Mureş-Şiaşi-Ungheni via Târgu Neamţ au fost aprobaţi în cadrul comitetului companiei naţionale de drumuri şi autostrăzi (CNAIR).Tronsonul de aproape 160 km va costa 6,4 miliarde de euro sau 40 de milioane de euro per kilometru, fiind cu aproape 12 milioane de euro per kilometru mai scumpă decât tronsonul montan din autostrada A1 Piteşti-Sibiu. Proiectul va fi finanţat parţial din fonduri europene nesambursabile, scrie Ziarul Financiar.

Dacă secţiunile de la capetele A8 deja sunt în proiect finanţate prin PNRR, secţiunea montană a acesteia a avansat mai greu. Aceasta va fi cel mai scump şi complex drum realizat vreodată în România şi chiar Europa, având în vedere faptul că nu va traversa un singur lanţ muntos, ci trei şiruri paralele – aceasta fiind configuraţia Carpaţilor Orientali, cu trei fâşii paralele cu munţi vulcanici în vest, roci dure – şisturi cristaline în centru şi roci sedimentare în est şi sud, mai spune sursa citată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump a zburat cu avionul lui Epstein de cel puțin 8 ori

    Cel de-al treilea lot de documente publicate de Departamentul...

    Green Line in Valea Jiului

    Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului...

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Articole relationate

    Categorii populare