spot_img
luni, 26 ianuarie, 2026
0.1 C
București

Mediul de afaceri, mesaj disperat către Guvern: În varianta optimistă economia are nevoie de 30 mld euro. O intervenție substanțială trebuie ACUM

Mai multe organizaţii din mediul de afaceri din România, printre care Romanian Business Leaders, CNIPMMR, AHK, Camera de Comerţ Olandeză-Română, ANAT, HORA, UNTRR, FORT, FIHR şi FBN România, au transmis autorităţilor un apel pentru regândirea modului în care statul sprijină economia locală în contextul pandemiei de COVID – 19, scrie Ziarul Financiar

Reprezentanţii mediului de afaceri afirmă că economia locală are nevoie de sprijin în valoare de circa 30 miliarde de euro, 15% din PIB.

”Un calcul simplu ne arată că, dacă economia românească ar fi afectată cu 50% pe lună, în următoarele 3 luni, apoi în continuare cu 20% pe lună, pentru încă trei luni, impactul total în PIB-ul din acest an ar fi de peste 15%, iar aceste cifre sunt valabile într-un scenariu care, în prezent, nu mai pare scenariul de bază, ci un scenariu optimist. Scenariul de bază devine, pe zi ce trece, unul în care economia globală ar intra într-o recesiune mai lungă, cu un nou vârf al crizei în toamnă, în loc să vedem în Q4 semnele revenirii economice – dar chiar mergând pe acest scenariu optimist, guvernele trebuie să ia măsuri economice de o magnitudine asemănătoare cu impactul crizei”, spun reprezentanţii mediului de afaceri.

15% din PIB ar reprezenta circa 30 miliarde euro.

Aceştia afirmă că fără o intervenţie masivă şi rapidă multe companii româneşti insuficient capitalizate nu vor putea supravieţui acestei crize.

”Ne putem aştepta la câteva sute de mii de companii româneşti, în special cele mici şi medii, care vor fi închise în mod voluntar sau vor intra în faliment, cu un impact uriaş la nivelul angajaţilor lor, societăţii, dar şi la nivelul întregului ecosistem de business din România. (…) Pe de o parte, vedem companii care, oricât de bine ar fi conduse şi administrate, se prăbuşesc pentru că obiectul lor de activitate nu mai există. Pe de altă parte, mult mai multe companii româneşti se vor prăbuşi în această criză din cauza ajustării masive în jos a cererii, din cauza lipsei de cash, care se va propaga într-o spirală rapid descendentă în toată economia. O intervenţie substanţială a statului acum ar putea ajuta economia românească să nu intre în recesiune”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ambasadorul rus la Caracas: Maduro a fost trădat de serviciile secrete. Știm numele trădătorilor

    Președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, răpit de forțele americane, ar...

    Americanii pregătesc o alternativă la Turkish Stream

    Guvernul Federației Bosniei și Herțegovinei a acceptat oficial o...

    Polonia nu vrea euro: Avem performanţe clar mai bune decât majoritatea ţărilor care au adoptat euro

    Ministrul Finanţelor, Andrzej Domanski, a declarat că Polonia nu...

    Arde Minnesota: Cât îl va afecta pe Trump

    Împușcarea mortală a unui cetățean american în vârstă de...

    Unde s-a ascuns Ayatollahul

    Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, s-a refugiat într-un...

    Kremlin: Metodele folosite de Trump sunt incompatibile cu angajamentul Rusiei de a crea o lume multipolară

    Metodele folosite în politică de către președintele american Donald...

    Articole relationate

    Categorii populare