Mărturie bizară în dosarul lui Dincă: ”A cerut să stea de vorbă cu un poliţist şi să fie singur cu acest poliţist”

Bogdan Alexandru, primul avocat al lui Gheorghe Dincă, a declarat în exclusivitate, la România TV că Gheorghe Dincă a recunoscut crimele la scurt timp după ce a discutat cu un poliţist. Bogdan Alexandru a precizat că Dincă a solicitat să rămână singur cu poliţistul respectiv atât înainte de percheziţii, cât şi în timpul acestora.

„A mărturisit prima dată în timpul percheziţiei, din data de 28, duminică 28 iulie, în mod surprinzător pentru toată lumea, inclusiv pentru mine ca avocat al dânsului, în condiţiile în care timp de două zile purtasem discuţii, unele legate chiar de probele din dosar, unde îi explicasem ce probe sunt în sensul acuzării şi că trebuie foarte bine să se gândească şi să spună adevărul. În mod surprinzător, în timpul percheziţiei din data de 28 iulie, sunt anunţat de anchetatori că dânsul doreşte să-şi recuonască faptele şi să mergem să asistăm la această recunoaştere. M-a surprins pentru faptul că purtasem o discuţie destul de amplă pe această temă atât în ziua de 27 sâmbătă, cât şi 28, şi poziţia lui a fost constantă, în sensul că nu cunoaşte cine sunt aceste fete, şi chiar la un moment dat, făcându-se … erau insistenţe din partea anchetatorilor să recunoască ptentru că în opinia lor era vinovat şi trebuia să spună adevărul, chiar s-a enervat la un moment dat … că prea se insista să recunoască fapta şi el mergea pe nerecunoaştere. Deci în raport cu această situaţie, evident că nu puteai să te gândeşti că în curând vei avea o recunoaştere din partea inculpatului. (…) A cerut să stea de vorbă cu un poliţist şi să fie singur cu acest poliţist. Sper să nu mă înşel, dar pe acel domn poliţist eu nu l-am văzut în grupul poliţiştilor de la Dolj, ci l-am văzut doar la faţa locului acolo. Presupun că e un poliţist de la Olt. A rămas singur cu acel poliţist, chiar mi-a solicitat să rămână singur cu acel poliţist. Au stat de vorbă aproximativ o oră sau mai bine. După acest episod, a recunoscut imediat, e vorba despre minute. Deeci după ce s-a încheiat discuţia…  Vă mărturisesc sincer că pe acel domn poliţist l-am văzut discutând şi cu o zi înainte, în timpul percheziţiilor cu inculpatul, fapt pentru care, şi a doua zi, dânsul a solicitat să discute cu dânsul şi a discutat inclusiv cu soţia inculpatului acest poliţist”, a explicat primul avocat al lui Gheorghe Dincă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderul PNL Iași îl toarnă pe Bolo că ține in funcție un prieten pesedist

    Liderul liberal de la Iași Alexandru Muraru îl toarnă...

    Soros a pierdut o grămadă din bani din proiectul de la Doicești

    Soros Fund Management LLC şi-a redus la jumătate participaţia...

    Iranul pregăteste o catastrofă digitală pentru Occident și Asia

    În urma blocadei Strâmtorii Hormuz, Iranul și-a îndreptat atenția...

    Rareș Bogdan acuză: Prostie, ignoranță sau sunt interese ascunse?

    Curaj și viziune sau lamentație și ignoranță? România poate...

    Noul guvern ungar vrea să taie vizele pentru lucrătorii din afara UE

    Noul guvern al Ungariei se confruntă cu presiuni tot...

    A negociat Xi Coreea de Nord cu Trump?

    În urma vizitei președintelui american Donald Trump în China,...

    Premierul socialist spaniol, umilit in Andaluzia

    În alegerile regionale din Andaluzia spaniolă, care au avut...

    Articole relationate

    Categorii populare