Pentru martorii lui Șora:La 30 de ani era membru al unui partid comunist, îl lăuda pe Lenin și înjura putreda burghezie în vol. “Du dialogue intérieur” (tipărit în dec. 1946). A lucrat la Ambasada României sub guvernul Petru Groza în 1946-1948, a cerut transferul la Ministerul Informațiilor (i.e. al Propagandei comuniste) în 1947, a lucrat ca prim secretar de presă în MAE, sub Pauker, de cum a revenit în țară în 1948, a fost șef de editură în anii ’50 și funcționar în Ministerul Învățământului până la pensionare, în 1977, a scris Adrian Papahagi pe facebook.

Reacția lui vine după ce Petre Iancu de la Deutsche Welle a sărit în apărarea lui Mihai Șora.

POSTAREA LUI ADRIAN PAPAHAGI:

Oricine înțelege cum funcționa comunismul poate să confirme că angajat în ambasade și ministere, sau director de editură nu era o formă de persecuție în anii 1946-1977. Când a regretat Șora angajamentul lui comunist, dacă și-a început și și-a sfârșit cariera în ministere comuniste? La pensie, în privat, după ce Iliescu l-a cooptat în primul guvern Roman în virtutea comunismului lor de omenie?

Nu mă interesează argumente colaterale, precum valoarea operei lui Șora sau acțiunea lui din ultimii ani, ci doar atât: un om cu aceste convingeri și cu această biografie este, oricum ai judeca, un profitor al regimului care a nenorocit România, și nu poate să se prezinte ca victimă a comunismului, sau să fie propus tinerilor ca model.

Modelele tinerilor trebuie să fie cei care s-au opus comunismului, cu prețul libertății, marginalității sau chiar al vieții.

“La 30 de ani”, cum începe clipul Papaya, Șora era după orice definiție onestă, un comunist sadea și beneficia din plin de acest lucru, în timp ce colegii lui de generație erau exilați, marginalizați, arestați sau chiar uciși de regimul pe care îl servea eroul din filmul mincinos făcut de Papaya.

În fine, nu e un mare curaj să protestezi împotriva PSD, care a pierdut și a câștigat alegeri în mod democratic în ultimele decenii, deși e lăudabil să protestezi împotriva oricăror abuzuri. Adevăratul curaj era să demonstrezi în 1946-1989, sau chiar și în iunie 1990. În acele momente, Șora era angajat sau chiar membru al guvernului.

Canalizați-vă deci corect indignarea!

Întrebare bonus pentru experții în totalitarisme: dacă un intelectual ar fi scris despre Hitler ce a scris Șora despre Lenin, și în plus ar fi lucrat în ministerul propagandei, în ministerul de externe și în ministerul educației naziste, îl propuneați azi ca model tinerilor fiindcă e implicat civic (fără risc) la 100 de ani și a scris patru-cinci cărți subțirele?

POSTAREA LUI PETRE IANCU:

Din nou, in apararea lui Mihai Sora si a reperelor romanilor

Atacurile asupra lui Mihai Sora sunt marsave, josnice, ticaloase si respingatoare. Sunt nu doar abjecte din perspectiva varstei si meritelor iesite din comun ale filosofului (intrucat includ o opozitie activa rarisima si realmente curajoasa a lui Mihai Sora, sub regimul comunist al lui Nicolae Ceausescu, de pilda in favoarea disidentului Mircea Dinescu). O opozitie si un curaj la care majoritatea covarsitoare a detractorilor sai de azi nici sa viseze n-ar fi indraznit.

Insultele la adresa lui sunt insa netrebnice si repugnante si din alte motive. Sunt infecte pentru ca opereaza cu semiadevaruri si falsificari menite sa manipuleze si loveasca nu (doar) in tinta venerabilului ganditor ci in USR si PLUS, ca si in orice proiect modernizator al Romaniei. Sunt dezgustatoare intrucat colporteaza prejudecati si lucreaza cu dogme si minciuni cu atat mai scabroase cu cat, venind din dreapta spectrului politic, ii smintesc pe multi. Fiindca le rapesc oamenilor reperele spirituale si morale. Fiindca Sora e unicul calauzitor neinregimentat al romanilor care binemerita de-un veac.

Injuriile la adresa lui sunt. la alegere, ori inepte, ori ipocrite la maximum (pentru insi a caror bruma de cultura sau cultura autentica s-a coagulat pe baza cartilor editate de Mihai Sora in BPT). Ele, din doua una, tradeaza fie neintelegerea fenomenului comunist, fie o mentalitate la fel de autoritara ca a capetelor de beton ale activistilor comunisti si postcomunisti pe care criticii lui Mihai Sora pretind ca i-ar combate (in fapt li se alatura fara jena: ca de pilda lui Dragnea si PSD in cruciada pentru cpf).

E, totusi, nevoie de o uriasa doza de tupeu, de prostie sau viclenie profitoare de lipsa informatiilor privind cartea publicata in Franta, imediat dupa razboi, de Mihai Sora, sa aplici acestei carti cu forta o grila de interpretare ridicola. E o grila care corespunde poate bilanturilor provizorii circuland la marginea Europei 80 de ani mai tarziu. Dar e si tipica frustrarilor politice ale perdantilor Romaniei postcomuniste, zdrobitor infranti, spre deosebire de Mihai Sora, in mai toate jalnicele lor batalii.

Vazand toate acestea nu stiu daca sa-mi fie mila, sau rusine de rusinea detractorilor lui Sora. Vai si amar de capul lor.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?