Marșalic îl susține pe Dunca pentru un nou mandat in fruntea CJ Caraș Severin

Omul cu o doua cotă de încredere în rândul liberalilor cărășeni, Jaro Norbert Marșalic a afirmat că propunerea adoptată și votată de Biroul Permanent Județean al PNL pentru candidatura la președinția Consiliului Județean este Romeo Dunca, transmite Reper 24.

„E drept că aceasta este propunerea noastră, dar ea trebuie parafată de Biroul Național al PNL. Nu avem o dată precisă pentru acest BPN, dar, cu siguranță, el se va desfășura undeva în primăvară. Nu poți să vii cu un candidat mai târziu, decât dacă ești inconștient“, a precizat deputatul PNL de Caraș-Severin, dr Jaro Marșalic.

În ceea ce privește dorința actualului președinte al Consiliului Județean de a avea o majoritate clară în viitorul CJ, deputatul Marșalic a precizat: „Este ideal să ai o majoritate, să poți să guvernezi în liniște și pace. Dacă ai nevoie de o majoritate, ești obligat să faci o serie de compromisuri de la programul pe care ți l-ai propus. Oricum la începutul primăverii vom mai face un sondaj de opinie, la fel cum vor face și celelalte partide să vedem cum stăm“.

Deputatul liberal a mai adăugat că personal este convins că Romeo Dunca va câștiga la următoarele alegeri. Cât despre felul în care s-a dezvoltat județul, Jaro Marșalic a afirmat: „Teoretic se putea mai bine; practic atât s-a putut“.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Articole relationate

    Categorii populare