MARIUS SCRECIU: „LANSĂM CAMPANIA DE SPRIJIN #IMPREUNAVOMREUSI”. PRIMARUL A DONAT 10.000 DE LEI

0

Pentru că situația actuală afectează tot mai multe categorii, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin a hotărât demararea Campaniei de strângere de fonduri #ImpreunaVomReusi, în parteneriat cu Asociația “Club Femina”. Marius Screciu a fost, de altfel, primul donator, oferind suma de 10.000 de lei.

„Putem trece peste perioade dificile, dacă suntem puternici, solidari și responsabili”, susține primarul Marius Screciu. Campania de strângere de fonduri #ImpreunaVomReusi se desfășoară în parteneriat cu Asociația “Club Femina”.

De miercuri, 01.04.2020, persoanele sau asociațiile care doresc să sprijine persoanele din Drobeta Turnu Severin aflate în dificultate, persoane în vârstă cu venituri reduse, persoane fără adăpost, familii cu mulți copii, o pot face prin donații, în următorul cont:

✅ RO58 BRDE 260SV 3921 457 2600 deschis la Sucursala BRD Drobeta Turnu Severin
✅ Denumire: Asociația Club Femina
✅ C.U.I.: 12789545
✅ Mențiune: Donație combatere efecte pandemie

A fost primul donator

„Voi face prima donație în această campanie, de 10.000 lei și voi comunica, săptămânal, în mod transparent, prin publicarea pe rețelele de socializare, valoarea sumelor colectate și modul de utilizare a acestora”, spune primarul.

☎️ Reamintesc severinenilor, numerele de telefon la care pot apela și sesiza cazuri de persoane care au nevoie de sprijin, în asigurarea coșului de cumpărături zilnic:

🟢 Linia TelVerde: 0800.800.861 (apel gratuit);
🔵 Direcția de Asistență Socială: 0252 329 577

În numele celor care au nevoie de sprijin în această perioadă, vă mulțumesc pentru unitate și implicare!