spot_img
11.1 C
București
marți, aprilie 23, 2024
AcasăAnalizeMarius Pașcan (PMP):Tot prostul plătește...Au angajat suplimentar, anul trecut, circa 16.000 de...

Marius Pașcan (PMP):Tot prostul plătește…Au angajat suplimentar, anul trecut, circa 16.000 de noi funcționari la stat, astfel încât am ajuns la un record absolut de aproape 1,3 milioane de bugetari în România zilelor noastre (de la circa 800 de mii în 1989). 74% dintre aceștia sunt angajați în administrația publică centrală. Apoi, în plină criză, au modificat Codul Fiscal, majorând impozitele și taxele, le-au mărit salariile demnitarilor

-

Tot prostul plătește…Au angajat suplimentar, anul trecut, circa 16.000 de noi funcționari la stat, astfel încât am ajuns la un record absolut de aproape 1,3 milioane de bugetari în România zilelor noastre (de la circa 800 de mii în 1989). 74% dintre aceștia sunt angajați în administrația publică centrală. Apoi, în plină criză, au modificat Codul Fiscal, majorând impozitele și taxele, le-au mărit salariile demnitarilor, ale funcționarilor din administrația publică, pe cele ale funcționarilor guvernamentali și parlamentari, au majorat substanțial sumele forfetare ale parlamentarilor, au acordat incredibile sporuri pentru „calculator”, „stres neuropsihic”, „toxicitate”, spor pentru „uzura prematură a organismului”, dar și spor pentru „praf”, au achiziționat sute de BMW-uri de lux pentru poliție, au alocat mii de euro pentru salariile clientelei politice de lux, ale șefilor instituțiilor publice, agențiilor și societăților statului, au sporit rândurile pensionarilor speciali, pensionați de tineri cu pensii necontributive nesimțite, pensionari privilegiați care se reangajează tot la stat, în funcții de conducere gras remunerate, tot guvernanții au acoperit de la bugetul de stat „tunuri” gen City Insurance și Euroins ș.a., afirmă pe Facebook vicepreședintele PMP Marius Pașcan.

CE MAI SUSȚINE MARIUS PAȘCAN:

- Advertisement -

În tot acest timp, când românul de rând spoliat rabdă foame iar pe produsele alimentare de bază se pun sisteme antifurt, statul român s-a împrumutat și se împrumută masiv de pe piețele externe, la dobânzi enorme, care îndatorează și împovărează România pe termen lung.

A venit scadența, guvernanții trezindu-se „mirați” că, la execuția bugetară pe primele luni din acest an, se înregistrează o gaură la buget de circa 20 de miliarde de lei, față de proiecția, respectiv încasările prevăzute la bugetul de stat.

- Advertisement -

Acum, PSD-PNL-UDMR fac strategii cum să o „scalde”. Să reducă salariile bugetarilor, să reducă numărul angajaților la stat, să blocheze angajările și sporurile? Cert este că trebuie să dea socoteală Comisiei Europene, care pretinde stabilitate economică și sustenabilitate în privința bugetului de stat, pentru ca România să îndeplinească jaloanele și angajamentele asumate vizând alocarea banilor prevăzuți prin PNRR.

Vă spun ceva, tare mi-e teamă că partidele guvernării, cu ochii pe picajul din sondaje și cu gândul la alegerile electorale de anul viitor, nu vor promova reformele necesare care ar afecta propria clientelă politică, implicit tracțiunea electorală a propriilor membri demotivați. E mai ușor să dea vina pe Comisia Europeană și să invoce problemele cu jaloanele PNRR, pe care le au și alte state ale Uniunii Europene.

Că nu accesăm cele 6 miliarde de euro, nu reprezintă o atât de mare problemă, câtă vreme România poate să trăiască în continuare prin îndatorare și împrumuturi externe… fără număr. Evident, o astfel de atitudine reprezintă o gravă iresponsabilitate dar rezultă din chiar preocupările prioritare ale PSD și PNL, care, prin liderii lor, vorbesc în spațiul public despre alegeri anticipate ori necesitatea comasărilor scrutinelor electorale. Asta îi doare de fapt.

În consecință, fac o predicție, anume că vor găsi soluția „miracol” de a majora din nou, prin diverse tertipuri normative și procedurale, impozitele și taxele pentru români. Sărmanul de rând suferă și plătește! S-a demonstrat că nu e prost cel care cere, ci nătângul care se conformează inert și achită supus.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img