Marine Le Pen sare la gâtul aliaților din guvernul Greciei

Acordul privind prelungirea asistenței financiare pentru Grecia constituie o capitulare a Atenei în fața UE și Berlinului, a scris, pe site-ul său oficial, lidera partidului francez Frontul Național, Marine Le Pen, informează agenția de presă Tass, transmite Agerpres.

‘Ajungând la putere, guvernul Greciei s-a pomenit în fața unei alegeri: fie să rămână în lanțurile euro și să-și trădeze toate promisiunile electorale, fie să-i redea țării libertatea financiară, părăsind zona euro. Acordul încheiat la Bruxelles a confirmat că guvernul lui Alexis Tsipras a ales euro și și-a trădat promisiunile. Aceasta este o capitulare totală în fața UE și Germaniei, iar acum se poate spune că toată convingerea că noua putere greacă va cădea rapid în hăul impopularității’, a notat Marine Le Pen.

Potrivit liderei Frontului Național, ‘cazul grecesc trebuie să le arate francezilor incompatibilitatea radicală dintre euro și democrație, dintre euro și prosperitate’.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare