Marile companii Pharma au pus mâna cu ajutorul lui Voiculescu pe poziții cheie în Sănătate: Pfizer era șefa de cabinet

Alexandra Tamaş (foto), fosta şefă de cabinet a lui Vlad Voiculescu, a fost numită vicepreşedintă la Agenţia Naţională a Medicamentului cu două săptămâni înainte de revocarea ministrului PLUS. Anterior, Tamaş a fost timp de patru ani angajată a gigantului farmaceutic Pfizer. De altfel, aceasta nu e singura numire de persoane din zona farmaceutică făcută de fosta conducere a Ministerului Sănătăţii.

Tot în mandatul lui Voiculescu la Sănătate a fost adusă ca şefă la Direcţia de Resurse umane Carmen Şotîngă, persoană care a fost şi consilieră a lui Sorin Grindeanu, când era premier. Anterior acestei funcţii Carmen Şotîngă a fost medic de Medicină generală (1988-1999), apoi funcţionară a Casei de Asigurări de Sănătate Buzău (1999-2006). După plecarea de la Ministerul Sănătăţii, în 2011, Carmen Şotîngă a lucrat ca external affairs manager la Novo Nordisk, companie farmaceutică din Danemarca, până în 2017, susţin surse din instituţie conform adevărul.ro.

Printre persoanele promovate au fost şi Adrian Gheorghe, la şefia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, văzut ca profesionist în domeniu, care a fost şi în precedentul mandat în echipa lui Voiculescu. Potrivit mai multor surse din spaţiul public (PSNews, Gândul etc.), partenera de viaţă a lui Adrian Gheorghe este Alexandra Năstase, membră a Institutului Aspen, organizaţie non-profit condusă, din postura de membru fondator, de Nicolae Voiculescu, unchiul fostului ministru, timp de şapte ani directorul companiei de farmaceutice Novartis. Potrivit surselor citate, Alexandra Năstase şi Adrian Gheorghe sunt, dincolo de relaţia instituţională, prieteni cu fostul ministru. 

.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare