spot_img
luni, 23 februarie, 2026
-1.5 C
București

Marele premiu Ursul de Aur, acordat româncei Adina Pintilie, la Festivalul de Film de la Berlin 2018

Regizoarea Adina Pintilie a primit premiul Ursul de Aur pentru filmul „Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not”, la gala celei de-a 68-a ediţii a Festivalului de la Berlin, care are loc sâmbătă seară.

Regizoarea Adina Pintilie a primit premiul pentru cel mai bun debut, pentru filmul „Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not”, la gala celei de-a 68-a ediţii a Festivalului de la Berlin, care are loc sâmbătă seară.

Regizorul Călin Peter Netzer a făcut parte din juriul care a decis câştigătorul premiului pentru cel mai bun film de debut, alături de regizorul italian Jonas Carpignano şi Noa Regev, directorul executiv al Cinematecii din Ierusalim.

Premiul GWFF (Gesellschaft zur Wahrnehmung von Film- und Fernsehrechten), în valoare de 50.000 de euro, a fost introdus în 2006, pentru a sprijini noua generaţie de realizatori de film.

Filmul „Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not” este o coproducţie România / Germania / Cehia/ Bulgaria / Franţa, iar, în 2012, proiectul a fost selecţionat pentru Atelierul secţiunii Cinéfondation de la Festivalul de la Cannes.

În vârstă de 38 de ani, Adina Pintilie a regizat şapte scurtmetraje şi două mediumetraje. Producţiile „Nu te supăra, dar…” (2007) şi „Oxigen/ Oxygen” (2010) au fost prezentate în peste 50 de festivaluri internaţionale, iar scurtmetrajul coregizat cu George Chiper „Balastiera#186” (2007) a fost selectat la Festivalul de film de la Locarno 2008 şi a câştigat premiul al doilea la Festivalul Internaţional de Film de la Miami şi menţiunea specială a Festivalului de la Trieste, în 2009.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cătălin Predoiu, omul care are intrare la americani. CE SE NEGOCIAZĂ?

    Ca un înalt oficial român, din politică ori din...

    Ce face fondatorul controversatei companiei BlackWater, aliat al lui Trump

    Erik Prince, fondatorul companiei militare private americane Blackwater (acum...

    Președintele liberal al CJ Ilfov: Nu pot să tac după ultimele ale lui Ciucu

    Eu rămân consecvent: Ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna...

    Noul om cheie de la Teheran

    Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare