spot_img
14 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăAnalizeMarele crah City Insurance și cum Statul a acoperit Marea Fraudă

Marele crah City Insurance și cum Statul a acoperit Marea Fraudă

-

La doar patru ani după falimentul Astra Asigurări şi Carpatica, o companie care încaseaza prime de aproape 500 mil euro şi plăteşte daune de 270 milioane de euro în 2020 se dovedeşte falimentară. Se spune că ar fi prezentat documente false privind existenţa unor conturi de câteva zeci de milioane de euro la o bancă elveţiană. De patru ani tot prezintă ASF-ului aceste conturi şi abia acum ASF a descoperit. Dupa ce a aşteptat vreo şase luni un investitor iluzoriu despre care nimeni nu ştia nimic, vine dezastrul.Când vrei sa deschizi un cont de 1 leu la o  bancă, eşti întrebat unde lucrezi, cât câştigi, daca ai legaturi cu sau eşti persoana publică. 50 de întrebări. Reguli de prudenţialitate, aşa cere BNR-ul, ţi se spune. Când primul asigurător din România, despre viabilitatea căruia existau semne de întrebare încă din 2017, vine şi prezintă că are într-un cont la o banca elveţiană 50 milioane de euro, nu mai există prudenţialitatea BNR?, scrie Sorin Pîslaru în Ziarul Financiar.

CE MAI SUSȚINE SORIN PÎSLARU:

- Advertisement -

Toata lumea spune acum: nu-i nimic, dă guvernul o ordonanţă de urgenţă şi se preiau răspunderile celor 3 milioane de poliţe la Fondul de Garantare administrat de ASF. Serios? Dar Fondul de Garantare de unde are bani, din aer? Nu. Are din taxele suplimentare pe poliţele de asigurări. Acum daunele Astra şi Carpatica se plătesc din 1% pe fiecare primă de asigurare RCA. Mâine, pentru City probabil va fi nevoie de 5% din fiecare poliţă, pentru a acoperi daune şi garanţii de sute de milioane de euro.

SAFI, FNI, Bancorex, Bankcoop, Banca Religiilor, Banca Turco-Româna, Banda de Investiţii şi Dezvoltare, Banca Româna de Scont, Banca Populara Româna, Metropol, Grup As, Astra, Carpatica Asigurari. Acum City Insurance.

- Advertisement -

Salarii lunare de zeci de mii de euro la instituţiile care supraveghează sistemul financiar-bancar, de asigurări şi de pensii private. De ce? Păi ca se ne asigurăm ca vin oameni competenţi şi incoruptibili. Că nu avem SAFI, FNI, Bancorex, City Insurance… (…)

ASF trebuie desfiinţată cu totul, toată supravegherea trecută la BNR sau la altă instituţie capabilă se exercite un mandat interimar. Nu te poţi juca cu stabilitatea financiară a României. ASF are sub supraveghere piaţa pensiilor private, unde sunt sub administrare 20 miliarde de euro.

Dacă au trecut în patru ani de la 200 milioane de euro crahul Astra plus Carpatica Asigurări la unul de 500 de milioane de euro City Insurance ce facem? Îi aşteptăm să treacă la unul de un miliard de euro sau de 5 miliarde de euro cu pensiile care trebuie plătite  românilor peste 20-30 de ani?

Unde este Comitetul de Supraveghere Macro-Prudenţială? Unde sunt corifeii care povestesc cât de buni au fost timp de 30 de ani şi cât de neînlocuit sunt? Unde este BNR, ANAF, Oficiul de Spălare a Banilor, Curtea de Conturi, SIE, SRI, Parlamentul, Guvernul, Preşedintele? Oare ştiu oamenii ăştia că sunt plătiţi ca să nu ajungem la crahuri de 500 milioane de euro?

Ce aşeaptă? Falimentul unei ţări cu totul?

România se împrumută cu zeci de miliarde de euro pe an pentru refinanţarea datoriei publice şi a deficitului bugetar record azi – de 7% din PIB. Chiar în acest moment, pe Reuters şi Bloomberg scrie: cea mai mare companie de asigurări din România, cu 500 milioane de euro prime, în faliment. Aha, România. Dar pe piaţa bancară ce-o fi? Este bine supravegheată? Nu cumva vine şi pe acolo vreun faliment? Dar guvernul, are de unde să ramburseze datoriile deja făcute? Hmm. Ce să faci cu România, mereu instabilă…Ia să umblăm la rating… Ia să majorăm dobânzile…

Cazul City ar trebui să fie un moment zero. Toţi angajaţii, inclusiv membrii boardului, puşi să dea înapoi salariile din ultimii cinci ani şi să fie ţinuţi să acopere din propriile salarii dauna care va fi acoperit de cei 6 milioane de asiguraţi RCA.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img