spot_img
2.2 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăAnalizeMarcel Ciolacu: Campania ”Cumpără româneşte” va însemna structura de rezistenţă a tuturor...

Marcel Ciolacu: Campania ”Cumpără româneşte” va însemna structura de rezistenţă a tuturor programelor economice pe care le vom propune şi adopta în această guvernare 

-

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, în cadrul evenimentului de lansare a campaniei „Cumpără Româneşte” că această campanie va însemna structura de rezistenţă a tuturor programelor economice pe care le va propune şi adopta în această guvernare, el arătând că a cumpăra româneşte înseamnă a ajuta firmele româneşti şi angajaţii lor şi este cel mai autentic gest de patriotism economic. Premierul a anunţat că începând de astăzi, ”pe site-ul CUMPĂRĂROMÂNEŞTE.RO susţin iniţiativele locale, produsele locale şi producătorii autohtoni.

- Reclama -

”Ne aflăm în această hală a unei fabrici româneşti care produce elemente pentru structura de rezistenţă a şoselelor, clădirilor sau podurilor din România. Este cel mai potrivit loc pentru a lansa acest program prin care interconectăm mii de produse româneşti din satele şi oraşele ţării. Este un loc care ilustrează perfect efortul, priceperea, migala şi sacrificiile personale care se află în spatele produselor şi serviciilor fabricate astăzi în România. De aceea, în numele tuturor celor care au lucrat la acest proiect, lansăm astăzi campania CUMPĂRĂ ROMÂNEŞTE! Şi, ca să fiu în ton cu locul unde ne aflăm, cumpără româneşte va însemna structura de rezistenţă a tuturor programelor economice pe care le vom propune şi adopta în această guvernare”, a afirmat premierul în discurs.

- Advertisement -

Şeful Executivului a arptat că ”a cumpăra româneşte” este cel mai autentic gest de patriotism economic”.

”A cumpăra româneşte înseamnă a ajuta firmele româneşti şi angajaţii lor. Înseamnă a susţine antreprenorii locali să creeze locuri de muncă şi să producă un plus de prosperitate în comunitatea lor. Înseamnă o şansă ca România să se dezvolte prin productivism, să-şi majoreze exporturile şi să reducă masiv importurile. Este momentul să demonstrăm că suntem pe deplin conştienţi de valoarea muncii românilor. Că ştim cu certitudine cât de gustoase şi sănătoase sunt produsele care folosesc reţete vechi, transmise din bătrâni. Că suntem mândri de antreprenorii şi firmele locale care au construit branduri noi şi care luptă, de la egal la egal, cu corporaţii de miliarde de euro. Iar cel mai simplu, dar şi cel mai eficient mod de a aprecia efortul, talentul, valoarea şi originalitatea este să transformăm un îndemn, CUMPĂRĂ ROMÂNEŞTE, într-o stare de spirit la nivel naţional!”, a spus Ciolacu. 

- Advertisement -

Premierul a mai arătat că ”această campanie nu s-a născut uşor”.

”Echipele noastre au bătut ţara în lung şi în lat şi au adunat poveşti pline de semnificaţii. Eu am vizitat zeci de companii româneşti  şi am văzut cu ochii mei ce au construit, dar şi cu ce probleme se confruntă. O parte dintre aceşti oameni minunaţi se află azi aici. Şi vă mulţumesc pentru asta. Sunt alături de noi oameni din industria de construcţii, pentru că avem nevoie nu doar de structurile de rezistenţă produse aici, avem nevoie şi de cărămizi, termopane sau betoane ca să putem construi româneşte. Sunt alături de noi oameni care produc brânză, cultivă usturoi sau coc pâine proaspătă şi bună. Cred că nu există produs alimentar în această ţară la care să nu putem concura cu oricine în lume. Şi, de aceea, trebuie să putem spune din toată inima: Mănâncă Româneşte!” a arătat premierul. 

Marcel Ciolacu a subliniat că sunt oameni care au ridicat pensiuni în locuri de poveste sau au creat locuri de agrement care rivalizează cu alte locuri celebre în lume. ”Ei sunt cel mai bun exemplu, că a sosit momentul ca familiile de români, în special cei cu copii, să redescopere frumuseţile acestei ţări. Le spun, aşadar, CĂLĂTOREŞTE ROMÂNEŞTE! Fiecare leu cheltuit în vacanţă în România va face minuni pentru această ţară!”, a spus el.

Şeful Executivului a menţionat că, începând de astăzi, ”pe site-ul CUMPĂRĂROMÂNEŞTE.RO susţin iniţiativele locale, produsele locale şi producătorii autohtoni”. ”Şi îi invităm pe toţi producătorii români să ne scrie, ca să putem înrola cât mai multe produse şi servicii româneşti în această campanie”, a continuat premierul.

”Credinţa mea este că, foarte repede, CUMPĂRĂ ROMÂNEŞTE va deveni alegerea naturală a fiecăruia dintre noi. Un gest reflex care va contribui, zilnic, la dezvoltarea acestei ţări”, a spus Ciolacu în final. 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img