MApN spune că nu a detectat nici o dronă care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria

Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.

‘În legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei, în ziua de 8 august, în jurul orei 08.20, în proximitatea frontierei cu România, Ministerul Apărării Naționale precizează că sistemele de supraveghere radar ale MApN nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian al României către Bulgaria. De asemenea, în intervalul de timp anterior producerii exploziei, nu au fost înregistrate evoluții ale unor ținte aeriene care să indice o posibilă traiectorie prin spațiul aerian național către teritoriul Bulgariei’, se menționează într-un comunicat de presă transmis sâmbătă de MApN.

MApN mai adaugă că ‘monitorizează permanent situația din proximitatea frontierelor României și va comunica, în măsura în care vor apărea informații relevante, date suplimentare’.

Premierul bulgar, Rumen Radev, a declarat sâmbătă, după o reuniune a Consiliului de Securitate din cadrul Consiliului de Miniștri, că o dronă a intrat în spațiul aerian al Bulgariei dinspre nord, la ora 8:10, și a explodat la aproximativ 100 de metri în interiorul teritoriului bulgar, transmite BTA.

Incidentul s-a produs în imediata apropiere a fostului punct de trecere a frontierei Kardam, între Bulgaria și România, și la circa un kilometru de stația de comprimare a gazelor de pe traseul gazoductului Trans-Balkan, a precizat Radev. Potrivit acestuia, drona s-a prăbușit într-un lan de floarea-soarelui.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ciucu taie la nou născuți

    Stimulentul financiar pentru nou-născuți va fi redus de la...

    Ratko Mladić va fi înmormântat cu cele mai înalte onoruri de stat și militare în Serbia

    Ministrul sârb al Justiției, Nenad Vujić, a declarat astăzi...

    Trump se consideră unul din cei mai „grozavi” presedinți ai Americii

    Președintele SUA, Donald Trump, se considera cel mai mare...

    Indicele de imbătrănire demografică în Giurgiu a ajuns la 171%

    Declinul demografic s-a accentuat în județul Giurgiu în primele...

    Ciucu scumpește apa pentru bucureșteni ca să facă bani francezii de la Apa Nova

    Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat vineri...

    Nicușor a scris pentru FoxNews

    FOX NEWS (SUA), 27 august 2026 – Rusia constituie...

    Articole relationate

    Categorii populare