Manifestaţiile ‘vestelor galbene’ vor fi interzise sâmbătă la Paris pe bulevardul Champs-Elysées şi în împrejurimile sale

Manifestaţiile ‘vestelor galbene’ vor fi interzise sâmbătă la Paris pe bulevardul Champs-Elysées şi în împrejurimile sale, precum şi într-un perimetru incluzând Palatul Elysee şi Adunarea Naţională (camera inferioară a parlamentului francez), a anunţat vineri prefectura poliţiei, citată de AFP.

Această decizie intervine după ultima mobilizare a oponenţilor politicii economice şi sociale a preşedintelui Emmanuel Macron sâmbătă trecută, când s-au produs confruntări cu forţele de ordine şi acte de vandalism asupra magazinelor de pe celebrul bulevard din capitala franceză.

‘Există motive serioase să credem că aceste violenţe şi vandalisme s-ar putea repeta cu ocazia manifestaţiilor anunţate’ pentru această sâmbătă, potrivit ordinului semnat de către noul prefect al Parisului, Didier Lallement, al cărui predecesor a fost destituit în urma violenţelor.

Prin urmare, manifestaţiile ‘vestelor galbene’ vor fi interzise pe ‘bulevardul Champs-Elysées pe porţiuni de 100 de metri pe străzile transversale care conduc către acesta, precum şi în Place de l’Étoile (Piaţa Stelei, punctul de întâlnire a 12 bulevarde printre care şi Bulevardul Champs-Élysées) şi într-un perimetru incluzând preşedinţia Republicii şi Adunarea Naţională’, precizează prefectura într-un comunicat.

Circulaţia vehiculelor va fi interzisă în zona Palatului Elysée sâmbătă începând de la ora 05:00 GMT.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America către Europa: Luați gaze din Rusia

    Noua propunere de pace a administrației americane pentru rezolvarea...

    Coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni din Franța, Belgia și Polonia in Cisiordania

    Astăzi, coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni...

    Zelenski anunță o întâlnire cu rușii și americanii

    Oficialii Ucrainei, Statelor Unite ale Americii și Rusiei s-ar...

    Financial Times: Urmează 3-5 ani de prețuri mari la biletele de avion

    Marile companii aeriene spun că prețurile ridicate la combustibilul...

    Eminența cenușie a Kremlinului: Mat la Zelenski

    Situația din jurul Ucrainei poate fi descrisă drept „mat”,...

    Polonia supărată că „unele țări UE doresc să reducă cheltuielile militare”

    Unele țări ale UE doresc să reducă cheltuielile militare,...

    Articole relationate

    Categorii populare