Manager de spital denunță șantajul E-on: Aștept primul politician care dorește o „pilă” la spital ori tratament preferențial pentru sine, rude ori prieteni, astfel încât să îl ținem și noi la ușă, cu sufletul în gât

„Ceea ce se întamplă în această perioadă cu alte spitale e dramatic! Spitalul din Reșița are datorii, adevărat, la E-on, dar într-un moment atât de delicat să condiționezi… pe viață și pe moarte un spital, este crimă împotriva umanității! Toată țara caută un loc în spitale, iar unii dintre agenții economici și nu doar ei, speculează momentul crizei… cea de toate zilele. Din păcate, peste sărăcie și pandemie vine cel mai mai periculos val, acela al nepăsării! Zile la rând, spitalul a negociat cu cei de la E-on care au rămas fermi pe poziție: plata creanțelor și plata în avans pe luna noiembrie, condiționând astfel continuarea furnizării de gaz. În atare condiții pe care nu le putem îndeplini și a lipsei de empatie față de o unitate medicală oricare ar fi aceasta, din Reșița ori din Timișoara, de oriunde din această țară, constatând cu regret că stăruința și rugămintea spitalului rămân fără răspuns, am apelat la un alt furnizor și nu rămânem fără gaz!“, a declarat Alina Stancovici, managerul Spitalul de Urgență din Reșița conform Caon.

„Postul meu e vremelnic, important e să știu că am făcut tot ceea ce mi-a stat în putință în încercarea în care, un manager de spital din… România frumoasă, trebuie să facă din gaura de la covrigul mucegăit o gogoașă mare și pufoasă! Aștept primul politician, nu contează dacă e de la putere ori din opoziție, care dorește o <<pilă>> la spital ori tratament preferențial pentru sine, rude ori prieteni, astfel încât să îl ținem și noi la ușă, cu sufletul în gât, să îl trimitem să cumpere medicamente, să îl hrănim cu mâncarea din spital și dacă se poate să îl ținem chiar în frig și să îi arătăm și noi cu degetul așa cum mulți dintre voi o fac cu managerii, cu personalul medical, în general, cu noi, muritorii de rând rămași în voia lui Dumnezeu! Haideți, domnilor, curaj! E frumos azi, în spitale, să fii pacient ori cadru medical! Ambele categorii sunt din… eterna și fascinanta Românie, pe care o jucăm zi de zi la ruletă“.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare