spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.7 C
București

Majoritatea companiilor din România vor da afară 10-15% din angajați

„Sunt companii care vor să facă restructurări, însă nu pot să determine un volum real. Majoritatea mizează pe un procent de 10-15%. Nu avem o preconizare exactă despre ceea ce se va întâmpla peste 3 luni”, afirmă la PROFIT NEWS TV, Gabriela Pleșa, director general Global Mobility.

„Asistăm la procese de reorganizare în cadrul companiilor și în egală măsură la restructurări semnificative, ceea ce implică concedieri colective inclusiv. În luna iunie anul trecut am gestionat primul proces de restructurare din retailul non alimentar pentru o companie care a renunțat la toate operațiunile din România, adică aproximativ 170 de angajați au fost concediați”, spune aceasta, adăugând că există companii și din alte domenii care au recurs la procese de restructurare, precum HoReCa, industria de prelucrare a lemnului, construcții și chiar industria IT.

„În industria lemnului spre exemplu, din cauza conflictului producția s-a diminuat extrem de tare astfel că s-au văzut nevoiți să ajusteze numărul de personal. Pe de altă parte și din cauza tehnologiilor noi implementate se iau decizii de restructurare a numărului de posturi. Avem în discuții restructurări în cadrul unui alt retailer non alimentar, care intenționează să reducă numărul punctelor de lucru din România din cauza consumului extrem de diminuat față de anul trecut”, completează directorul general al Global Mobility.

„Avem semnale din industria IT în anumite companii. Însă, din fericire, este o industrie care are o capacitate de absorbție rapidă și de integrare în alte companii. Sunt restructurări planificate inclusiv în companii de construcții, care se pregătesc pentru o restructurare în a doua parte a anului curent, din cauza volumului redus de lucrări pe care le estimează. S-ar putea să avem surprize și să nu fie cazul”, adaugă ea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Sancțiunile americane pentru comerțul cu Iranul lovesc India

    India va fi obligată să își reconsidere politica comercială...

    Articole relationate

    Categorii populare