spot_img
23.9 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăBasarabiaMaia Sandu după ce Dodon și-a anunțat victoria: Nu vom ceda, am...

Maia Sandu după ce Dodon și-a anunțat victoria: Nu vom ceda, am știut că regimul nu vrea să plece

-

„Înainte de această campanie am știut că regimul nu vrea să plece. După o campanie murdară, am fost martori la o zi a alegerilor plină de încălcări și totuși noi nu ne-am lăsat intimidați, ne-am prezentat la vot într-un  număr foarte mare. Le mulțumesc tuturor cetățenilor care și-au făcut datoria civică și care au transmis un semnal clar autorităților”, a declarat duminică seară liderul PAS, Maia Sandu, candidat la Președinția Moldovei, conform agora.md.

De asemenea, lideul PAS a adăugat: „Ați demonstrat o mobilizare extraordinară în pofida tuturor așteptărilor. Mulțumesc cetățenilor din diasporă care au parcurs sute și mii de kilometri pentru a ajunge la secțiile de vot și care au așteptat ore în șir la coadă. Din păcate aceste alegeri au fost organizate prost, amintesc că noi am solicitat anterior autorităților să suplimenteze numărul de buletine și mai ales să deschidă noi secții de vot în regiunile unde sunt stabiliți mai mulți cetățeni ai țării. Solicitările noastre au fost ignorate și în consecință astăzi buletinele de vot s-au terminat iar sute de oameni nu au putut vota. Sute de cetățeni care au parcurs un drum lung, care au stat în frig și în ploaie, nu au putut să voteze. Această situație este inacceptabilă, autoritățile Republicii Moldova au încălcat dreptul constituțional al cetățenilor Republicii Moldova de ași exercita dreptul la vot”.

- Advertisement -

„La fel cerem Serviciului de Informație și Securitate să investigheze ce s-a întâmplat cu cele 6 mii de buletine de vot destinate secțiilor de vot din Portugalia, pentru a ne asigura că nu au fost folosită pentru fraudă electorală. Avem informații despre încălcări și pe teritoriul Republicii Moldova, cazuri de cumpărare a voturilor, cazuri de violență împotriva observatorilor, incidente în care mii de cetățeni din stânga Nistrului au fost aduși în mod organizat folosind resursa administrativă. Analizăm aceste incidente și așteptăm rapoartele observatorilor. Vom rămâne vigilenți până la capăt, nu le vom permite să ne fure votul. Sunt încrezătoare că am pornit schimbarea de care aveam nevoie”, a conchis Maia Sandu.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img