De un an de zile discutăm şi sunt luate măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, însă ce-a reuşit guvernul, conform ultimei rectificări, este de fapt să menţină deficitul bugetar la acelaşi nivel ca cel anul trecut de 8,5% din PIB, în condiţiile în care toată lumea spunea că dacă nu micşorăm deficitul ne prăbuşim. Conform rectificării bugetare în curs, deficitul bugetar în 2025 ar urma să fie 8,4% din PIB, faţă de 7% din PIB aşa acum fusese proiectat şi aprobat în Parlament în bugetul pentru acest an. În 2024, deficitul bugetar, conform execuţiei de la Ministerul de Finanţe, a fost de 8,6% din PIB. Şase pachete legislative adoptate prin asumarea răspunderii, îngheţarea salariilor şi pensiilor, plafonarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, creşterea TVA, impunerea CAS pentru pensionari, tăierea burselor elevilor şi studenţilor – toate aceste măsuri se dovedesc acum că, de fapt, nu au niciun impact. Deficitul tot 8,5% din PIB rămâne. Nu spunea toată lumea că dacă nu reducem deficitul în 2025 la 7% din PIB sau măcar 7,5% nu vom mai găsi finanţări pe pieţele internaţionale, vom fi retrogradaţi la categoria „junk“ şi va fi dezastru?, scrie Sorin Pâslaru in ZF.
Uite că acum, guvernul adoptă pur şi simplu un deficit de 8,4% din PIB, despre care înţelegem că a fost acceptat şi de Comisia Europeană, şi nu este atât de mare pentru ca România să nu mai poată ieşi din nou pe pieţele internaţionale financiare să se împrumute, după cum s-a demonstrat ieri. Nu mai au importanţă acum explicaţiile neoficiale, care nu pot fi verificate pe hârtie, că a existat un anumit nivel al cheltuielilor neasumat. Se poate spune orice în vorbe, dar important este ce scrie în documente. Dacă vii şi spui timp de opt luni că nu poţi merge mai departe fără reducerea deficitului faţă de 2024 şi acum se dovedeşte că poţi, atunci oamenii ce să mai înţeleagă?, mai scrie ZF.
