Magistrații acuză Ordonanța Prună-SRI-Securitate

Mai multe asociaţii ale magistraţilor solicită sesizarea CCR privind proiectul de lege pentru aprobarea OUG 6/2016, referitor la unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal.

Solicitarea transmisă de Uniunea Naţională a Judecătorilor din Romania (UNJR), Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) şi Asociaţia Procurorilor din Romania (APR) este adresată Avocatului Poporului şi preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

„În data de 16.11.2021, Camera Deputaţilor a adoptat intempestiv, după 5 ani de lăsare în nelucrare, legea de aprobare a controversatei OUG nr. 6/2016, prin care Guvernul a acordat Serviciului Român de Informaţii statutul de ‘organ special de cercetare penală’, atribuind, astfel, unui serviciu de informaţii secret, un rol activ în procesul penal, fapt de natură să afecteze drepturile fundamentale ale cetăţenilor, inclusiv dreptul la un proces echitabil. Adoptarea OUG nr. 6/2016 a fost criticată dur, la data respectivă, de asociaţiile de magistraţi, care au invocat vicii grave de neconstituţionalitate şi au cerut Parlamentului respingerea acesteia”, se arată într-un comunicat transmis joi de asociaţiile de magistraţi.

Conform aceleiaşi surse, proiectul adoptat nu a corectat niciunul dintre viciile semnalate, astfel că se impune ca CCR să verifice compatibilitatea proiectului cu Constituţia.

UNJR, AMR, AJADO şi APR susţin, printre altele, că adoptarea OUG 6/2016 s-a făcut fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii, proiectul de lege adaugă organelor de cercetare penală şi „lucrători specializaţi din cadrul poliţiei”, ceea ce extinde în mod neclar sfera persoanelor care dobândesc dreptul de a face cercetare penală, normele privind verificările modului în care sunt puse în executare mandatele de interceptare sunt lacunare şi neclare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Moscova spune că europenii sunt incoerenți și „în stare de nebunie”

    Reprezentanții europeni se află într-o stare inutilă, aceştia trebuind...

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Articole relationate

    Categorii populare