spot_img
3.3 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeMaghiarii din Transilvania nu se tem de coronavirus, ci de efectele economice:...

Maghiarii din Transilvania nu se tem de coronavirus, ci de efectele economice: Percepţia cu privire la acţiunile guvernului s-a schimbat radical în ultimele luni

-

Potrivit unui sondaj efectuat în luna iunie şi ale cărui rezultate au fost publicate luni, maghiarii din Transilvania se tem mai mult de efectele economice ale epidemiei de coronavirus, decât de îmbolnăvire. Compania de sondare a opiniei publice SoDiSo Research din Cluj-Napoca a realizat, în perioada 5-17 iunie, un sondaj online, chestionarele despre efectele epidemiei fiind completate de către populaţia de etnie maghiară de vârstă adultă care trăieşte în Transilvania. Pe baza celor 3068 de răspunsuri primite, compania a constatat că acum, în luna iunie, oamenii se tem mai puţin de faptul că s-ar putea îmbolnăvi. În luna aprilie, 22% dintre cei întrebaţi au considerat că este posibil să contracteze boala, însă acum, procentul acestora este de doar 16%. 73% dintre respondenţi cred că este foarte puţin probabil să se infecteze, transmite agenția maghiară de știri MTI.

- Reclama -

O majoritate relativă a respondenţilor (32%) crede că va trebui
să convieţuim o perioadă mai îndelungată cu virusul, până în
momentul în care va exista un vaccin. Este, însă, foarte mare (29%)
şi proporţia acelor persoane care pun la îndoială existenţa
virusului şi a epidemiei, care cred că “nu există nicio epidemie,
sunt doar invenţii şi minciuni”.

- Advertisement -

Efectele economice negative ale epidemiei s-au mai redus: în
luna mai, aproximativ 80% dintre cei angajaţi în luna februarie a
acestui an lucrau din nou. Aceste cifre oglindesc o îmbunătăţire
semnificativă faţă de cei 63% din luna aprilie. În luna mai, 10%
dintre cei chestionaţi au declarat că s-au aflat în şomaj tehnic
sau că erau şomeri. Proporţia celor care se aşteaptă ca propria
situaţie financiară să se deterioreze din cauza epidemiei rămâne
una foarte mare (61%).

Percepţia cu privire la acţiunile guvernului s-a schimbat
radical în ultimele luni. În timp ce la începutul lunii aprilie,
68% dintre respondenţi au fost de acord cu măsurile epidemiologice
ale guvernului, iar 81% au fost de acord şi cu restricţiile de
circulaţie, astăzi, 71% dintre cei chestionaţi sunt nemulţumiţi de
felul în care este tratată situaţia sanitară, iar 82% consideră că
măsurile economice ale guvernului sunt insuficiente.

- Advertisement -

Realizatorul sondajului, SoDiSo Research, crede că “este un
paradox al măsurilor de precauţie eficiente”
faptul că acum, când
se priveşte în urmă, restricţiile care au avut succes sunt privite
ca fiind unele inutile. Compania a specificat că în ciuda
metodologiei aplicate, sondajul nu se califică drept unul
reprezentativ, însă rezultatele acestuia pot fi considerate ca
fiind o estimare bună pentru populaţia maghiară de 18-80 de ani,
din Transilvania, care are cel puţin 8 clase.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img