Magazinele din Franța vor fi amendate dacă țin ușile deschise pentru că fac risipă de energie

Magazinele din Franța care au aer condiționat vor fi nevoite să-și țină ușile închise sau riscă să fie amendate pentru a combate risipa de energie, a declarat ministrul francez al Tranziției Ecologice, Agnes Pannier-Runacher, relatează The Guardian și France 24 conform Profit.ro. 

„În zilele următoare voi adopta două decrete: primul va generaliza interzicerea publicității luminoase, indiferent de mărimea localității, între orele 1:00 și 6:00 dimineața, exceptând aeroporturile și gările care funcționează și pe timpul nopții, iar al doilea va interzice magazinelor să aibă ușile deschise când funcționează instalația de aer condiționat sau cea de încălzire”, a declarat oficialul francez într-un interviu pentru publicația Journal du Dimanche, citat de Reuters.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare